La sfârșitul săptămânii trecute, sute de timișoreni au ieșit din casă pentru a-și arăta solidaritatea față de victimele tragicului accident din clubul Colectiv. Aceștia au fost așteptați la concertul caritabil #ÎmpreunăRezistăm, eveniment în cadrul căruia au fost strânse donații pentru cei care au fost afectați de incendiul din Capitală. Concret, prin donațiile lor, timișorenii au trimis către victimele Colectiv peste 33.000 de lei.
#ÎmpreunăRezistăm! Acesta a fost mesajul transmis de 16 trupe timișorene, care au urcat pe scenă pentru a susține victimele tragicului accident din Colectiv. Deși vremea nu a fost tocmai prietenoasă, câteva sute de timișoreni au ieșit din case și au donat sume substanțiale pentru cei care au fost afectați de incendiul din clubul bucureștean.
Un copil s-a născut la doar 730 de grame şi a supravieţuit, în mod miraculos, ajungând acum la un an şi trei luni. Băieţelul are nevoie de o operaţie care se poate face doar în SUA, iar părinţii nu dispun de banii necesari. Aici intraţi în luptă alături de Markus, dumneavoastră putând să vă oferiţi ajutorul pentru ca cel mic să crească mare…
Dovlecii roz au devenit deja o tradiţie la Timişoara. Echipa Help25 organizează an de an acest eveniment în care se strâng fonduri pentru lupta împotriva cancerului la sân. Anul acesta nu face o excepţie, ba din contră. Evenimentul se extinde. Veţi putea cumpăra dovleci roz şi de la mall, donând astfel fonduri pentru cauza campaniei. Nu orice dovleci, ci aceia pictaţi de artişti.
Eveniment
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut după ce a dat foc vegetației uscate de lângă o parcare de pe Calea Bogdăneștilor din Timișoara, iar flăcările s-au extins rapid, distrugând patru mașini.
Capitală Culturală
European Music Council și Asociația Scena Muzicală aduc la Timișoara cea de-a 14-a ediție a European Forum on Music, conferința anuală dedicată muzicienilor și profesioniștilor din domeniu. Timp de patru zile, muzica va fi explorată ca instrument de vindecare, prevenție și conectare - de la practici muzicale clinice la inițiative comunitare care combat izolarea și încurajează participarea activă, inclusiv în spitale, penitenciare sau alte spații unde accesul la muzică este adesea limitat, susțin organizatorii.
Eveniment
O firmă de curierat din Timiș este în centrul unei anchete de evaziune fiscală, după ce polițiștii au efectuat 19 percheziții în două județe. Prejudiciul calculat de anchetatori depășește 918.000 de lei.
Capitală Culturală
Compania de arte performative adepth infusion anunță premiera la Timișoara a producției „Nietzsche says it’s way past your bedtime”, un spectacol multimedia care „explorează traiectoria filosofică a nihilismului - de la criza existențială a secolului al XIX-lea până la condiția tehnologică actuală, într-o lume care și-a pierdut sensul și a învățat să funcționeze fără el”, susțin realizatorii.
Mapamond
Organizația Mondială a Sănătății a confirmat cinci cazuri de hantavirus și trei decese la bordul navei de croazieră MV Hondius. Nava, aflată în drum spre Insulele Canare, transportă aproximativ 150 de pasageri din 23 de țări. OMS spune că riscul unei epidemii este redus, iar autoritățile monitorizează atent situația.
Ştiri din Timiș
fârșitul acesta de săptămână aduce competiția Kendama România – Pro Tour, la care vor participa Goia, E.T., Cojo și Miguel, dar și Cupa Timișoarei la Culturism și Fitness. Cei mai mici sunt așteptați la expoziția „Lumea Dinozaurilor și Plantelor Carnivore”, dar și la Teatru interactiv. Iar la Tucano Caffe ești invitat „La cafea cu Blănosul”.
Ştiri din Timiș
Echipele din cadrul Formației Deta a Administrației Bazinale de Apă Banat desfășoară, în această perioadă, lucrări de întreținere și siguranță pe râul Bârzava, în aval de localitatea Birda.