Omul de afaceri Ion Țiriac a donat un avion turbojet pentru a fi utilizat în misiuni umanitare, în situații de urgență. Anunțul a fost făcut în timpul comandamentului de urgență organizat la Guvern, luni seara.
Un echipament performant dă, de acum înainte, mai multe şanse la viaţă copiilor care sunt internaţi la Spitalul de Copii “Louis Țurcanu” din Timișoara. Este vorba de un aparat ATI care ajută la monitorizarea bolnavilor aflați în stare critică.
Maternitatea Bega din Timişoara a primit ca donaţie de la Clubul Lions din Timişoara un ventilator necesar nou-născuţilor care vin pe lume prematur. Un aparat vital la Clinica Bega, prin care se salvează vieţi.
Un băieţel are nevoie de ajutor. Îl cheamă Robi, are mulţi prieteni, iar acum are nevoie de ajutorul lor. Şi nu numai de al lor. Luni, lui Robi i-a fost depistată o formaţiune tumorală vascularizată la nivelul abdomenului. Are doar 7 ani şi trece printr-o încercare prea mare pentru vârsta lui atât de fragedă. Are nevoie de ajutor...
După ce au donat o serie de echipamente medicale Clinicii de Cardiologie ASCAR, cei de la Rotary au făcut acelaşi lucru şi la Spitalul de Copii Louis Ţurcanu.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.