DNA sufera infrangere dupa infrangere in instanta, in cazul unor dosare "cu nume": persoanele pe care le acuza de coruptie sunt achitate. Ultimii care au scapat de acuzatii sunt Paul Pacuraru, fost ministru al muncii, si Florentin Pandele, primarul din Voluntari.
In decursul unei singure luni - noiembrie, DNA a obtinut condamnari pentru fapte de coruptie in cazul a doi judecatori, trei avocati, un subprefect, un presedinte de filiala a unui partid politic, un director de banca si lista continua! Pedepsele? Intre 5 luni inchisoare cu suspendare si 5 ani cu executare.
Aleşii locali din Timişoara refuză să mai aprobe proiecte de hotărâre... fără să ştie ce votează, după ce au constatat că Executivul Primăriei şi-a făcut din nou un obicei din a-i pune să-şi dea acordul pe materiale importante fără să le lase timpul necesar pentru a le studia înainte. „În acest mandat am fost de două sau de trei ori chemată la DNA, este foarte importat să ştii ce votezi”, spune consilierul local Adriana Blaj.
Un polițist de frontieră de la Moravița a intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) după ce a acumulat o avere de aproape 600.000 de lei în ultimii cinci ani, deși veniturile sale și ale soției s-au ridicat la puţin peste 422.000 de lei.
Şeful Biroului Tehnic din cadrul serviciului logistic al Poliţiei Caraş-Severin care este acuzat împreună cu o avocată din cadrul Baroului Constituţional Reşiţa de trafic de influenţă după ce ar fi promis, contra unei sume de 6.000 de euro că vor rezolva o angajare în cadrul structurilor MAI au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurorii DNA Timişoara.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
3
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
2
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
16
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
5