Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea procurorilor Dna Brașov și a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru Andrei Hrebenciuc şi Paltin Sturdza, în dosarul retrocedărilor.
Fiul lui Viorel Hrebenciuc, Andrei, a fost reținut joi dimineață de procurorii anticorupție, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri. El a fost scos cu cătușe la mâini din sediul DNA Brașov, unde a fost audiat timp de aproximativ cinci ore.
Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a fost audiat luni la DNA, într-un nou dosar. La intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), acesta a declarat că a fost citat într-un nou dosar, dar nu a menționat în ce calitate.
DNA a cerut, vineri, aviz pentru arestarea preventivă a deputatului PSD Viorel Hrebenciuc, dar și a deputatului Ioan Adam, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri și păduri. Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, Hrebenciuc ar fi fost cointeresat să intervină la autoritățile locale din Bacău în cazul retrocedării ilegale a 43.000 de hectare de pădure, din care ar fi trebuit să primească 12.000 de hectare.
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a fost audiat la DNA Brașov într-un dosar privind retrocedări ilegale de păduri și terenuri agricole. Procurorii DNA au realizat, miercuri, percheziții la mai multe instituții din Brașov, București, Bacău și Covasna. Printre instituțiile la care au descins procurorii se numără și tribunalele Braşov şi Covasna, fiind vizaţi trei judecători şi doi avocaţi, unul fiind şi deputat.
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
4
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
3
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
7
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
3
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.