tion.ro Web analytics

CFR Infrastructură va construi, prin firma care se ocupă de lotul 4 Ronaț Triaj – Arad, două pasaje denivelate la intersecția căii ferate cu DN 7. Din această cauză, până la finalul anului viitor, drumul național va fi închis, fiind anunțate rute alternative. Măsura se aplică încă de luni, 10 noiembrie.
Sectorul de drum închis de pe Valea Oltului se va redeschide complet din această seară, la ora 20, a anunțat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Lucrările de defrișare din zonă au fost terminate cu două zile înainte de termen. Totuși, se fac în continuare alte lucrări, ceea ce face ca circulația să se desfășoare la o bandă pe sens pe un sector de trei kilometri.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) anunţă participanţii la trafic că în perioada 18 iulie, ora 07 – 20 iulie, ora 19, circulaţia rutieră va fi închisă pe DN 7, la kilometrul 546+565, pentru execuţia lucrărilor de montare a dalelor la pasajul peste calea ferată. În zilele în care circulaţia este închisă, traficul rutier va fi deviat pentru ambele sensuri de deplasare.
Accident cumplit in judetul Brasov! O masina in care se aflau 5 femei a intrat intr-un autotren, coliziune care a dus la moartea tuturor celor din masina mica. Accidentul s-a produs miercuri seara pe DN 13, la iesirea din Brasov catre Feldioara. Se pare ca la mijloc a fost o depasire neregulamentara. Un alt accident petrecut pe DN7, intre Deva si Orastie, marti seara, in care a fost implicat tot un tir, s-a soldat cu decesul unei persoane si ranirea altor trei.

Ştiri din Timiș

Ilie Vlaicu, directorul Aquatim: „Timișoara este ferită de o criză a apei precum cea din Prahova, datorită investițiilor și prevenirii"
Criza apei din județul Prahova, care a lăsat peste 100.000 de oameni fără apă la finalul lunii noiembrie, ridică semne de întrebare privind siguranța alimentării cu apă în România. La Timișoara, un astfel de scenariu poate fi evitat, susține directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu, care pune situația din Prahova pe seama unui management deficitar al resurselor.

Ştiri din Timiș

Transparență decizională la Consiliul Județean Timiș. Cetățenii pot trimite propuneri pentru reorganizarea DGASPC
Consiliul Județean Timiș (CJT) a demarat procedura de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre care vizează aprobarea noii structuri organizatorice a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003.

Ştiri din Timiș

Digitalizarea Municipiul Timișoara cu ajutorul tehnologie 5G de la Orange
ADVERTORIAL. În 1997, Municipiul Timișoara a fost printre primele orașe cu acces la telefonie mobilă din țară, oferit de ceea ce era atunci MobilRom. Inovația a rămas o constantă, astfel că timișorenii au fost printre primii care care s-au putut bucura de tehnologia 5G prin serviciile Orange. Și începând de anul acesta beneficiază de acoperire 5G/5G+ integral în oraș și în câteva dintre localitățile din împrejurimi.

Ştiri din Timiș

FOTO. Crăciunul, un timp al comunității: bucurie dăruită copiilor din Pesac și Berliște
Inițiativa „Dăruiește Bucuria Crăciunului", organizată de Atu Advertising, a oferit în 2025 aproape 80 de cadouri copiilor din medii vulnerabile din Banat. Campania s-a desfășurat cu sprijinul mediului de afaceri din zona Timișoarei, în parteneriat cu Asociația Casa Buna Mică și Asociația Bardeau.

Ştiri din Timiș

De Sărbători, MedLife acordă 20% reducere la toate analizele medicale
ADVERTORIAL. Sănătatea este cel mai important cadou pe care ți-l poți oferi, așa că bifează la final de an sau cel mai târziu la începutului noului an analizele medicale pe care nu ai apucat să le faci. MedLife vine cu o promoție specială de 20% reducere la toate analizele medicale, valabilă la nivel național, în anumite perioade din decembrie 2025 și ianuarie 2026. Află când și cum poți profita de reduceri.

Ştiri din Timiș

UPDATE. Dominic Fritz depune jurământul de credință pentru cetățenia română: „Trăiască România, trăiască Europa!”
Primarul Timișoarei și liderul USR, Dominic Fritz, va depune joi jurământul de credință față de România, ultimul pas necesar pentru dobândirea cetățeniei române. Ceremonia este programată la ora 14, la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, alături de alți 23 de solicitanți. UPDATE. Dominic Fritz și-a depus jurământul 8

Ştiri din Timiș

Investiții de aproape 11 milioane de lei în Giroc și Chișoda. Mai multe străzi vor fi modernizate
Comuna Giroc încheie anul cu vești importante pentru locuitori. Primarul Dan Vîrtosu a anunțat obținerea unei finanțări consistente pentru modernizarea și reabilitarea infrastructurii rutiere, printr-un parteneriat cu Consiliul Județean Timiș. Proiectul vizează creșterea conectivității rutiere cu DJ 595 și va fi implementat începând cu anul 2026. 1

Ştiri din Timiș

FOTO. Brazi de Crăciun la prețuri pentru toate buzunarele, în Piața 700
Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, Piața 700 din Timișoara s-a transformat într-un adevărat punct de atracție pentru cei aflați în căutarea bradului perfect. Comercianții au scos la vânzare brazi naturali de diferite dimensiuni și specii, iar prețurile variază între 50 și 300 de lei, în funcție de înălțime și aspect. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici