Anul acesta ar urma să înceapă în sfârşit lucrările la unul din cele patru bazine semi-olimpice de înot promise de actuala administraţie în cartierele Timişoarei. Au fost identificate două terenuri, în zonele Calea Buziaşului şi Dâmboviţa. Primul, spune primarul Nicolae Robu, ar putea fi cel din Buziaşului, unde se intenţionează realizarea unei noi baze sportive. Pe fiecare amplasament vor fi câte două bazine de fapt, unul în interior şi altul la exterior, care să devină iarna patinoar.
Reprezentanţii companiei Aquatim vor începe, de joi, instalarea unui nou lot de contoare cu telecitire în mai multe cartiere din zona de Sud a Timişoarei: în Şagului, Steaua şi Dâmboviţa. Abonaţii nu vor plăti nimic în plus pentru înlocuirea vechilor contoare şi urmează să fie înştiinţaţi când este programată schimbarea.
Balta din zona Dâmboviţa din Timişoara, de pe strada Lacului, care devenise un adevărat focar de infecţie, a fost acoperită şi va fi transformată în parc anul acesta. Totodată, în zonă vor fi amenajate un loc de joacă şi un teren de sport. Autorităţile locale estimează că noile amenajări vor fi gata în cursul anului 2015.
Trotuarele par să se fi inventat pentru maşini în zona Dâmboviţa din Timişoara, unde autoturismele tronează pe spaţiile destinate pietonilor, în staţiile RATT şi pe scuaruri, chiar lângă indicatoarele de oprire interzisă şi cele prin care şoferii sunt avertizaţi că riscă să li se ridice vehiculele. Pietonii n-au decât... să se ia la bătaie cu şoferii, pentru că poliţia tolerează situaţia, care nu e de ieri de azi, reclamă cititorii noştri!

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 10

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.

Ştiri din Timiș

FOTO. Congres USR la Timișoara. Partidul lui Fritz își alege Biroul Național
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă. 5