Sâmbătă, atunci când campania electorală ia sfârşit, la graniţa Timişului cu Serbia şi Ungaria are loc deja tradiţionala manifestare Triplex Confinium, adunarea DKMT (Dunăre-Criş-Mureş-Tisa). Sârbii, maghiarii şi românii se întâlnesc la graniţă, în România, în localitatea Beba Veche.
După ce primarul Nicolae Robu a dat tonul proiectelor care vor fi realizate peste mai mulţi ani, vineri a venit rândul celor de la Consiliul Judeţean Timiş să prezinte planurile de mare anvergură care ar putea fi realizate în judeţ. Printre acestea şi o linie de cale ferată de mare viteză, care să lege Paris de Constanţa şi care ar putea trece şi prin Timişoara.
Bazinul din Circumvalaţiunii a găzduit sâmbătă Cupa DKMT la înot masters, concurs care a adus la start peste o sută de participanţi, printre care şi câteva nume cunoscute din înotul românesc. Cel mai vârstnic participant a avut 78 de ani.
Două dintre marile campioane din nataţia românească, Anca Pătrăşcoiu şi Carmen Bunaciu, şi-au confirmat pariciparea la un concurs de înot amatori ce va avea loc duminică în oraşul de pe Bega. Timișorenii sunt invitați sâmbătă, 23 noiembrie, ora 12:00, la cea de-a cincea ediție a „Cupei Euroregiunii DKMT la Înot Masters", un concurs de înot de amatori dedicat adulților.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 10

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.