Timișoara se întoarce în urmă cu șase sau șapte ani și crește din nou impozitele pentru clădirile nerezidențiale. De anul viitor, cei care au spații în care se desfășoară afaceri vor scoate mai mulți bani din buzunare pentru a-și plăti dările către bugetul local. Totul pentru ca primăria să poată acoperi gaura lăsată de Guvernul României în bugetul local, în urma măsurilor economice luate recent. Nu e suficient însă.
Zeci de timişoreni s-au aşezat vineri la rând la ghişeele Direcţiei Fiscale pentru a beneficia de bonificaţia de 10 la sută la plata impozitelor cât se mai pot bucura de această facilitate. Pentru că 31 martie cade într-o zi de sâmbătă, luni, 2 aprilie, va fi ultima zi în care contribuabilii îşi vor mai putea plăti taxele cu reducere.
Scandal, luni, la sediul Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara, unde sute de persoane s-au înghesuit, încă de dimineață, pentru a dovedi, cu acte, că au încheiat asigurarea obligatorie pe locuință, după ce au primit înștiințări prin care au fost anunțați că dacă nu vor face acest lucru vor fi amendați. Mulți timișoreni nu figurează în bazele de date ale autorităților deși au asigurări.
Frigul crâncen, veniturile reduse sau poate apelurile repetate ale autorităţilor au făcut ca timişorenii să nu se mai înghesuie cu sutele, de la primele ore ale dimineţii, pentru a-şi achita impozitele în prima zi de plată la Direcţia Fiscală. Cozile pe mai multe nivele de pe scările primăriei au devenit istorie. Aproximativ 15 persoane aşteptau la rând, luni dimineaţă, la deschiderea ghişeelor, să-şi plătească dările.

Târgul Imobiliar

Profită de încă o zi la Târgul Imobiliar Timișoara TIT 2026
Ediția de toamnă a Târgului Imobiliar Timișoara (TIT) are loc în perioada 3–4 octombrie, la Iulius Congress Hall. Intrarea este gratuită.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 4 octombrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la mai multe evenimente: festival, expoziții sau la Târgul Imobiliar Timișoara. 1

Eveniment

Accident rutier pe un drum forestier din comuna Tomești: un bărbat a murit
Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă seara, 3 octombrie 2026, pe un drum forestier din comuna Tomești.

Turism

FOTO. Roma toamna: locuri și experiențe recomandate pentru o vacanță în extrasezon
Toamna este una dintre perioadele în care Roma își arată o altă față. Temperaturile devin mai plăcute, aglomerația din sezonul de vârf începe să scadă, iar piețele și restaurantele își schimbă oferta odată cu venirea sezonului rece.

Ştiri din Timiș

FOTO. Târgul Imobiliar Timișoara (TIT), între prețuri în creștere și cumpărători tot mai atenți. Ce se întâmplă pe piața imobiliară din oraș
Târgul Imobiliar Timișoara (TIT) a revenit, în acest weekend, la Iulius Congress Hall, cu ediția de toamnă. Dezvoltatori imobiliari, agenții, consultanți și furnizori de soluții financiare s-au întâlnit cu timișorenii interesați să își cumpere o locuință, să investească în imobiliare sau pur și simplu să afle ce se mai întâmplă pe piața locală. 3

Ştiri din Timiș

PMT vrea să se implice financiar în ridicarea stadionului „Dan Păltinișanu”, dar viceprimarul Paula Romocean critică începutul proiectului: „E nevoie de mai multă seriozitate”
Sâmbătă, la inaugurarea bazei sportive „Costică Rădulescu”, întrebată dacă există vreo veste în privința sprijinului financiar pe care Primăria Timișoara vrea să îl acorde Consiliului Județean Timiș (CJT) pentru proiectul Stadionului „Dan Păltinișanu”, viceprimarul Paula Romocean a spus că, din declarațiile lui Alfred Simonis, instituția județeană ar fi de acord cu un astfel de parteneriat, însă nu există, deocamdată, un acord oficial. 7

Ştiri din Timiș

FOTO. Baza sportivă „Costică Rădulescu” a fost inaugurată. Viceprimarul Paula Romocean: „Va fi deschisă pentru toată comunitatea”
Sâmbătă, 3 octombrie, a fost inaugurată baza sportivă „Costică Rădulescu”, aflată în apropierea viitorului stadion „Dan Păltinișanu”, într-o zi importantă din punct de vedere sentimental pentru fotbalul timișorean: în urmă cu 36 de ani, în 3 octombrie 1990, Poli Timișoara (antrenată de cel pe care îl alintau „nea Costică Rădulescu) reușea să se califice în turul al doilea al Cupei UEFA, eliminând surprinzător echipa Atletico Madrid. 4

Eveniment

Peste 44 de hectare făcute scrum în Timiș, în doar o zi. Șapte incendii de vegetație, stinse de pompieri
Pompierii din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare au intervenit la șapte incendii de vegetație, provocate de arderi necontrolate, care au afectat peste 44 de hectare de teren. Cele mai mari suprafețe au ars la Chevereșu Mare și Coșteiu. Autoritățile le reamintesc cetățenilor că arderea vegetației este interzisă și poate fi sancționată cu amenzi de până la 100.000 de lei.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici