Directorul executiv adjunct al Directiei Finantelor Publice Timiș, Gabriela Ionescu a fost ridicată marți de procurorii DNA și dusă la audieri, ea fiind acuzată de luare de mită. Tot la audieri a ajuns și prietenul ei, Dinu Călin, cercetat în aceeaşi cauză.
Data de 25 a lunii februarie este ultima până la care se pot depune în termen legal noile declaraţii unice, formularul 112. Cum numai în judeţul Timiş se estimează că se vor depune peste 40.000 de asemenea declaraţii, stabilirea unui număr cât mai mare de ghişee unde se pot depune documentele era necesară.
Situaţia conflictuală apărută la nivelul Direcţiei de Finanţe Timiş este pe cale de a fi rezolvată. Dacă nu vor mai apărea alte probleme, până în ziua de luni, banii de stimulente pentru luna august ar trebui să intre în conturile funcţionarilor publici din cadrul Direcţiei, am aflat de la Virginia Duţu, purtător de cuvânt al sindicatului din cadrul instituţiei.
Peste 200 de angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş şi-au întrerupt activitatea şi au ieşit, din nou, pe holurile instituţiei, joi dimineaţa, în semn de solidaritate cu protestul colegilor lor de la Bucureşti. A fost cea de-a doua zi de protest, înainte ca liderii de sindicat din capitală să ajungă la o înţelegere cu conducerea Ministerului Finanţelor Publice.
Din această lună, funcţia de director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş a fost preluată de Mircea Călin.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.