Corpurile noastre sunt alcătuite ”din ceea ce mâncăm”, aceasta presupune că dieta "alimentează" corpurile, fiind și ”cheia” prin care ne protejăm împotriva bolilor, menținând o greutate sănătoasă și o stare de bine, în general. Cu toate acestea, realizarea unui regim alimentar sănătos, echilibrat poate fi greu de obținut pentru mulți dintre noi. Îmi propun ca până la sfârșitul acestui articol să știți ce alimente să puneți pe farfurie și de ce, astfel încât să puteți face modificările necesare pentru a vă simți minunat.
Toată lumea din jurul nostru este din ce în ce mai agitată, mai nervoasă, mai obosită. Tentația este să mâncăm ”ce ne pică în mână”, iar efectul acestei atitudini este devastator, în timp, pentru sănătatea noastră. Medicii nutriționiști ne recomandă alimentele imunostimulatoare, care ne ajută să ne concentrăm mai ușor și ne îmbunătățesc funcțiile cognitive. În plus, aceste alimente sunt extrem de benefice pentru sănătatea noastră.
Dacă mă întrebați: „cum arată o masă perfecta, atât din punct de vedere nutrițional, cât și gustativ?”, am să vă spun că, o masă din fructe cu un pumn de nuci, este alegerea ideală! Creierul funcționează numai cu glucoză, fructele înseamnă mai ales glucoză în corp, iar digestia, absorbția și asimilarea necesită o infimă energie față de cea cheltuită pentru descompunerea altor alimente.
Cu cât veți mânca mai multe alimente în stare crudă, cu atât veți avea nevoie de mai puțină cantitate de mâncare!!! În loc de cantitate, alegem o hrană pentru calitate, iar, cu cât calitatea hranei este mai ridicată, cu atât ai nevoie de mai puțină cantitate!
1. Un bun obicei pe care ar fi bine să-l deprindă copii este consumul la fiecare masă de legume, inclusiv al celor crude. Trucul constă în a găsi soluții de preparare care să le facă gustoase. Multe legume se gătesc îndelung și la servire le lipsește gustul. Morcovii cruzi, mazărea, felii subțiri de păstârnac (fierte în aburi), precum și pireul de cartofi, au gust dulce și sunt preferate de copii. Doar să le servim aceste soluții și să nu fim comozi, dându-le mâncăruri rafinate din magazine.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 19

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.