Măsuri pe mai multe fronturi pentru combaterea muştelor şi a ţânţarilor la Timişoara. Din această duminică, concomitent cu lucrările de dezinsecţie la sol vor începe şi operaţiunile cu mijloace aeriene: se va interveni cu un elicopter care va survola oraşul pentru a împrăştia substanţe contra insectelor.
La Timişoara a început dezinsecţia joi seara. În primă fază s-a acţionat la sol pentru combaterea ţânţarilor, a muştelor, a gândacilor şi a altor insecte care s-au înmulţit de când a dat căldura, în mai multe cartiere ale oraşului, în general în parcuri, pe aliniamentele stradale de pe marile bulevarde şi pe scuaruri, urmând ca cel mai probabil la sfârşitul lunii să se intervină şi cu un elicopter.
Dacă timişorenii s-au tot plâns în ultima perioadă că s-au înmulţit excesiv ţânţarii şi muştele şi nimeni nu ia măsuri, iată că din această seară autorităţile locale au hotărât să înceapă dezinsecţia. În primă fază vor fi aplicate tratamente la sol pe spaţiile verzi, anunţă reprezentanţii Primăriei Timişoara, care fac apel şi la locuitorii urbei să intervină. Cei care nu fac acest lucru riscă amenzi!
Arad. Start în lupta împotriva ţânţarilor. Primăria Arad, împreună cu S.C. Polaris M Holding S.R.L., anunţă începerea acţiunii de dezinsecţie, pe raza municipiului, care va fi executată cu substanţe omologate de către Ministerul Sănătăţii. Iniţiatorii au ţinut să precizeze că substanţele cu care se va stropi nu afectează oamenii şi animalele şi au efect strict asupra ţânţarilor.
Pentru că temperaturile ridicate au dus la înmulţirea insectelor în Timişoara în această perioadă, viceprimarul Dan Diaconu anunţă că, începând de joi, tratamentele la sol pentru combaterea muştelor şi ţânţarilor vor alterna cu cele aeriene. Un elicopter va survola oraşul şi va împrăştia substanţe pentru combaterea insectelor.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 7

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.