Lucrările din Piaţa Unirii sunt încă departe de final, însă unii timişoreni au apucat să îşi facă o idee despre cum va arăta aceasta la finalul proiectului de reabilitare. Pe lângă lucrurile care acum sunt vizibile, mai sunt, însă, o serie de lucrări ce urmează să fie efectuate, care se regăsesc într-un document oficial al Primăriei Timişoara şi pe care le prezentăm în acest material.
Sâni, fese, şolduri, pântece bombate, detalii anantomice sexuale atent studiate, statuete inspirate de figurine descoperite de arheologi pe întreg arealul ţării. Instalaţii care îmbină ceramica şi metalul pe teritoriul fertil al postmodernităţii. La Secţia de Arte de la Biblioteca Judeţeana Timiş vor expune împreună Cătălin Zegrean (ceramică), şi sculptoriţa Andreia Istvan.
Ştiri din Timiș
Atmosferă de sărbătoare într-un decor feeric, plin de lumini, distracție și bucurie. La Muzeul Satului Bănățean de la Pădurea Verde s-a deschis, sâmbătă, de Moș Nicolae, Lights of the Village.
Mapamond
De unde vine denumirea de algebră? Dar cea de algoritm? Chiar dacă în viaţa de zi cu zi nu vedem formule matematice complexe pretutindeni, suntem înconjuraţi de ele. Algoritmii conduc în mod discret chiar şi cele mai obişnuite activităţi zilnice – ei stau în spatele reţelelor de socializare, a motoarelor de căutare, a aplicaţiilor pentru muzică, shopping sau transport şi nu numai. Fără contribuţiile matematicianului persan Muhammad ibn Musa Al-Khwarizmi am putea să nu fim aici. Până şi cuvântul „algoritm” provine dintr-o versiune latinizată a numelui lui Al-Khwarizmi. În plus, cuvântul „algebră” este derivat dintr-o parte a titlului celebrei sale cărţi „Kitab al-Mukhtasar fi Hisab al-Jabr wa’l-Muqabala”.
Eveniment
O tragedie s-a produs în satul Iosif din comuna Liebling, unde un bărbat de aproximativ 40 de ani a fost găsit mort în locuința sa. Pompierii Secției Deta, sosiți la fața locului, au identificat scăpări de gaz provenite de la un mijloc de încălzire improvizat.
Ştiri din Timiș
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, invită publicul la spectacolul „Colind și bucurie”, programat pentru marți, 16 decembrie, de la ora 18, în sala festivă a instituției.
Eveniment
Un tânăr de 20 de ani a fost rănit și transportat la spital după ce mașina lui a lovit parapetul median pe DN 6, în apropiere de Timișoara. Poliția a deschis dosar penal.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Comunei Dumbrăvița a anunțat programul și restricțiile de funcționare la finalul anului, cu impact atât asupra activității casieriei, cât și asupra compartimentelor de taxe, impozite și urbanism.
Capitală Culturală
Comunitatea italiană din Timișoara invită publicul la tradiționalul Concert de Crăciun, ediția 2025, programat pentru sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20, în elegantul decor al Bisericii Millennium.
Ştiri din Timiș
Poliția Locală Moșnița Nouă avertizează cetățenii că noile reglementări privind articolele pirotehnice au intrat în vigoare încă din luna august și sunt considerabil mai stricte. Utilizarea, depozitarea și comercializarea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice pot atrage amenzi consistente sau chiar pedepse cu închisoarea.
4