Un cutremur de magnitudinea 2,6 grade pe scara Richter a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, în Banat, lângă graniţa cu Serbia. Din fericire, cutremurul nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale.
Călin și Bogdan Roman, fiii primarului din Deta, au fost condamnați astăzi la pedepse cu executare. Asta după ce inițial atât ei cât și celelalte persoane implicate în scandalul de la Deta primiseră pedepse cu suspendare și ani grei de încercare.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a demarat o anchetă, mai multe persoane fiind chemate la audieri. Printre acestea se numără directorul liceului din Gataia, dar si cel al liceului din Deta – care a fost centru de examen - precum și mai mulți elevi.
Polițiștii de frontieră din Timiș au descoperit, joi după-amiază, în autoturismul unui bărbat 800 de pachete de țigări de contrabandă și peste 130 de litri de erbicid provenit din Serbia. Întreaga cantitate de marfă a fost confiscată, iar șoferul s-a ales cu dosar penal.
Alexandru Krepelka s-a impus sâmbătă în cea de a doua etapă a Campionatului Judeţean de Automobilism Timiş, desfăşurată la Deta. Sportivii au avut de parcurs patru etape speciale, pe un traseu destul de dificil. În cursă au fost prezente 29 de echipaje.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
5