Se circulă bine pe arterele principale, dar și pe unele străzi secundare la două zile de când orașul Timișoara a fost acoperit de ninsori în urma codului portocaliu. Este părerea primarului Nicolae Robu, care spune că s-a intervenit prompt și că acest lucru s-a putut vedea în trafic. Șoferii sunt de altă părere.
E cod portocaliu de ninsori în Timișoara, iar primăria încă nu are contract pentru deszăpezirea orașului. Are însă un contract provizoriu încheiat cu SDM, care s-a pregătit de un weekend greu cu 45 de utilaje. SDM încasează 30.000 de euro până la sfârșitul anului, iar Nicolae Robu speră că va face față nămeților anunțați.
Timișoara ar putea rămâne fără servicii de deszăpezire și salubrizare câteva luni bune, dar primarul Nicolae Robu susține că nu va lăsa orașul în insalubritate și cu polei sau zăpadă pe străzi. Oficial, municipalitatea poate demara licitațiile pentru cele două servicii, dar primarul Nicolae Robu susține că ar prefera să le atribuie societăților primăriei. Pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie însă de avize de la Consiliul Concurenței, procedură destul de consumatoare de timp.
Fosta administrație este de vină pentru faptul că actuala administrație a fost luată prin surprindere de iarnă și că multe străzi din oraș nu au fost deszăpezite. O spune primarul Timișoarei, care în urmă cu două zile dădea asigurări că totul este sub control. Este a patra zi în care se intervine pentru curățarea străzilor. Nicolae Robu le explică timișorenilor de ce este foarte puțin probabil să se întâlnească cu utilajele Retim sau SDM în trafic.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 6 septembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la mai multe proiecții, dar și la activități din cadrul Beta.

Capitală Culturală

120 de artiști expun în Salonul anual al UAP Timișoara. Trei dintre ei vor fi laureații ediției 96
Muzeul Național de Artă Timișoara găzduiește, în luna septembrie 2026, cea de-a 96-a ediție a „Salonului Anual al Artelor Vizuale Timișoara”, eveniment de tradiție al vieții artistice a orașului. Ediția din acest an reunește lucrările a 120 de artiști, membri ai UAPR - Filiala Timișoara, precum și absolvenți ai unor facultăți și universități de artă.

Ştiri din Timiș

Zona de drop-off de la Colegiul Bănățean, gata înainte de începerea școlii
Primăria Timișoara transmite că zona de drop-off amenajată la Colegiul Bănățean este pregătită pentru începutul noului an școlar. De luni, părinții vor putea lăsa și prelua copiii într-un spațiu special destinat acestor opriri, fără să blocheze strada Ion Ghica. 1

Ştiri din Timiș

Biserica din Iosefin își sărbătorește hramul pe 8 septembrie. Trei aniversări marcate în acest an
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Iosefin își sărbătorește hramul pe 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Anul acesta, evenimentul marchează și trei repere din istoria parohiei: 105 ani de la înființare, 95 de ani de la întemeierea corului „Doina Banatului” și 90 de ani de la târnosirea bisericii.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Pompierii din Timiș, înapoi acasă după 14 zile de misiune în Serbia
Cei 69 de pompieri români care au participat timp de două săptămâni la misiunea de sprijin din Republica Serbia au revenit astăzi, 5 septembrie, în România, după încheierea intervențiilor pentru stingerea incendiilor de vegetație. Printre aceștia s-au aflat și 14 pompieri de la ISU Timiș. 1

Ştiri din Timiș

Caniculă și vijelii în Timiș. Temperaturile ajung la 36 de grade
Județul Timiș se află sâmbătă, 5 septembrie, sub două avertizări meteorologice de tip Cod Galben emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Prima vizează temperaturile deosebit de ridicate și disconfortul termic, iar cea de-a doua, valabilă de la prânz, anunță intensificări ale vântului și vijelii.

Ştiri din Timiș

Zilele Liceenilor și Juriul Liceenilor, pentru prima dată la Timișoara, în cadrul One World Romania
Programul educațional Zilele Liceenilor, dedicat adolescenților și organizat în cadrul Festivalului One World Romania, ajunge pentru prima dată la Timișoara. Evenimentele vor avea loc între 30 septembrie și 2 octombrie, în mai multe cinematografe din oraș, iar înscrierile pentru clase și pentru Juriul Liceenilor sunt deja deschise.

Ştiri din Timiș

FOTO. Serviciul de Ajutor Maltez din Timișoara, între tradiție și solidaritate: aproape de vârstnici și oamenii străzii
De peste 900 de ani, Ordinul Suveran de Malta își păstrează una dintre cele mai importante misiuni: să fie alături de oamenii bolnavi, săraci și vulnerabili. La Timișoara, această misiune a început în 1991 și continuă astăzi prin servicii sociale, îngrijire medicală, voluntariat și intervenții umanitare. În spatele cifrelor și al programelor se află însă oameni, care merg săptămânal în stradă. Ei duc mâncare și ceai cald, oferă îngrijire vârstnicilor și, uneori ajung să lege prietenii cu cei pe care societatea îi vede prea puțin. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici