Vehiculată şi parţial confirmată de specialiştii din fotbal, curăţenia de la ACS Poli a fost admisă oficial şi de reprezentanții clubului. Trei nume vechi dispar din peisaj, alţi doi mari fotbalişti intră în schemă. Clubul a anunțat luni seara despărțirea de președintele Florențiu Staicu, directorul sportiv Călin Rosenblum și antrenorul Aurel Șunda și a urat bun venit în familia ACS Poli lui Dan Alexa și Ioan Timofte.
România
Nicușor Dan a promulgat vineri legea privind reforma ANI, motivând că România risca să piardă 770 de milioane de euro din PNRR. Legea păstrează prevederea care vizează persoanele declarate definitiv incompatibile sau în conflict de interese, astfel că mandatul lui Dominic Fritz de primar al Timișoarei va înceta în 30 de zile de la intrarea legii în vigoare, prin publicarea în Monitorul Oficial.
Eveniment
Incendiu izbucnit, vineri după-amiază, la un garaj de pe strada Orăștie din Timișoara. În interior se afla un autoturism, iar o femeie a suferit arsuri la mâini și a fost transportată la spital. Pompierii au localizat incendiul și intervin pentru lichidarea acestuia.
Capitală Culturală
Coloanele sonore ale unor celebre producții cinematografice și TV vor răsuna live în Parcul Rozelor. Filarmonica Banatul Timișoara anunță concertul simfonic intitulat Sounds of fantasy, un eveniment de amploare care va reuni pe scenă aproximativ 300 de artiști, sub conducerea muzicală a germanului Stefan Geiger.
Ştiri sportive
ACS Floreta deschide porțile clubului. Copiii din Timișoara pot încerca gratuit scrima în septembrie
O lună de antrenamente gratuite pentru copiii care vor să descopere unul dintre cele mai spectaculoase sporturi olimpice. ACS Floreta Timișoara, unul dintre cele mai titrate cluburi de scrimă pentru copii din România, îi invită pe cei mici să facă primii pași în acest sport. Echipamentul este pus la dispoziție de club, iar locurile sunt limitate.
Ştiri din Timiș
Brîndușa Armanca, jurnalistă, profesor universitar și fost director al Institutului Cultural Român de la Budapesta, a murit. Dispariția sa lasă în urmă o carieră dedicată jurnalismulu și libertății de exprimare.
3
Ştiri din Timiș
Lucrările de pe bulevardul Liviu Rebreanu avansează spre intersecția cu bulevardul Constantin Brâncoveanu. Până pe 6 septembrie, traficul va fi restricționat etapizat, iar circulația se va desfășura temporar pe contrasens.
1
Capitală Culturală
Festivalul CODRU începe vineri, 28 august, la Pădurea Verde. Timp de trei zile, publicul are parte de concerte până în zori, cu artiști precum S.A.R.S., Alternosfera, Puya, Subcarpați, Gipsy Kings și Damian & Brothers.