Ministrul de Interne Vasile Blaga a convocat luni dimineaţă toţi şefii din minister. Potrivit unor surse, şeful de la Interne şi-ar fi anunţat demisia.
Aproximativ 300 de persoane s-au adunat luni după-amiază în faţa Palatului Administrativ din Timişoara, la acţiunea de protest organizată de Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa”. Bugetarii care au pichetat Prefectura Timiş sunt nemulţumiţi de reducerea salariilor şi cer stoparea disponibilizărilor.
Punct final în telenovela antrenorului. Ioan Ovidiu Sabău şi-a anunţat decizia de a renunţa la funcţia de antrenor al echipei Poli Timişoara.
Cel mai slab meci al sezonului. Ioan Ovidiu Sabău a fost total nemulţumit de evoluţia fotbaliştilor de la Poli în partida cu FC Braşov şi crede că situaţia sa se va lămuri după ce va purta o discuţie în acest sens cu Marian Iancu.
Deşi are teoretic un loc numeros, întâmpină probleme de efectiv. Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău s-a plâns, înaintea partidei cu Braşovul, că e destul de dificl să pună la punct o echipă validă şi o bancă de rezervă cât de cât valoroasă.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
9
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
5
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
17
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
5