Declararea liber de contract a lui Deian Sorescu, un tânăr de perspectivă care a făcut deja pasul spre echipa mare a ACS Poli Timişoara, a iscat o serie de discuţii legate de strategia clubului timişorean referitoare la tinerii de la centrul de juniori al clubului. Conducătorii acestuia reacţionează şi spun că ei produc sportivi de calitate, dar că de mai mult timp conducerea clubului nu ştie să-i ţină în continuare la echipă.
Ştiri din Timiș
Din 17 august, transportul public dintre Timișoara, Giroc și Chișoda va fi preluat de STPT, după luni de dispute între autorități. În prima etapă vor fi păstrate traseele actuale, iar ulterior sunt analizate noi legături între localitățile din zona metropolitană.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să evite blocarea investițiilor provocată de atacul cibernetic asupra ANCPI. Municipalitatea va emite în continuare certificate de urbanism, autorizații de construire și acorduri de funcționare pe baza extraselor de carte funciară mai vechi.
Ştiri din Timiș
Trupa timișoreană The Other You va susține sâmbătă, 8 august, un concert caritabil la Stage Pub din Timișoara. Accesul este gratuit, iar donațiile strânse în timpul evenimentului vor fi direcționate integral către Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara.
Ştiri din Timiș
Universitatea Politehnica Timișoara va aplica, până în 31 august, o serie de măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național. Decizia vizează clădiri și instalații unde activitatea este redusă în timpul vacanței de vară.
3
Eveniment
Polițiștii din Găvojdia au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 37 de ani, depistat la volan cu o alcoolemie de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Lugoj
Primăria Lugoj caută constructor pentru reabilitarea termică a două blocuri de locuințe din oraș. A fost lansată licitația pentru un contract estimat la aproape 5,5 milioane de lei, finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027, care vizează reducerea consumului de energie.
Sănătate
Petrecerea unui timp îndelungat în spații puternic climatizate, mai ales în timpul caniculei, poate favoriza apariția așa-numitului „Sick Building Syndrome” (Sindromul Clădirii Bolnave). Medicii atrag atenția că simptomele sunt cauzate, de cele mai multe ori, de calitatea aerului din interior și de întreținerea necorespunzătoare a instalațiilor de climatizare, nu de aparatul de aer condiționat în sine.
1
Eveniment
Un adolescent de 17 ani a ajuns în arest la domiciliu după ce ar fi intrat într-o locuință din Cornești, județul Timiș, de unde ar fi furat un telefon mobil și cheile a două autoturisme. Potrivit anchetatorilor, tânărul ar fi plecat apoi cu mașinile și le-ar fi condus pe drumurile publice, deși nu deținea permis de conducere.