O explozie, urmată de un incendiu puternic, a avut loc, luni dimineaţa, într-un restaurant din centrul municipiului Cluj-Napoca. În urma deflagraţiei, o persoană a fost rănită şi transportată la spital.
Autorităţile americane au anunţat, joi, că bilanţul celor care au murit după ce două clădiri din East Harlem sau prăbuşit din cauza unei explozii, a ajuns la şase. De asemenea, echipele de salvare continuă căutările pentru mai multe persoane care sunt date dispărute.
Ipoteză șoc în cazul exploziei de sâmbătă dintr-un bloc de pe strada Nicolae Titulescu din Timișoara. Se pare că bărbatul în apartamentul căruia s-a produs deflagrația a vrut să se sinucidă. El dăduse drumul la gaz intenționat în apartament și și-a amenințat vecinii că va arunca blocul în aer.
Explozie urmata de un incendiu intr-un imobil din Timisoara. Mai multe persoane, blocate in interior
O explozie urmată de un incendiu a avut loc, sâmbătă seara, într-un bloc din Timișoara. Potrivit pompierilor aflați la fața locului, mai multe persoane au rămas blocate în interiorul imobilului în care a avut loc deflagrația.
Un apartament din Timișoara a explodat, iar apoi a fost cuprins de flăcări, miercuri seara. O persoană, care se afla în interiorul apartamentului la momentul deflagrației, a fost rănită.
Ştiri din Timiș
Victimele violenței domestice din Timișoara vor putea beneficia de consiliere socială și psihologică până la ora 20, în două zile pe săptămână. Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) anunță modificarea programului specialiștilor din cadrul Centrului de consiliere pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, dar și planuri pentru reorganizarea spațiilor și identificarea unor locuri în care victimele să poată fi cazate în regim de urgență.
Ştiri din Timiș
La șase ani de la preluarea Pădurii Verzi de către Primăria Timișoara, Consiliul Local a aprobat studiul de fezabilitate pentru transformarea zonei în pădure-parc. Proiectul a fost întârziat de negocierile cu Romsilva, iar acum apare o nouă problemă: termenul-limită din septembrie 2027.
Ştiri din Timiș
Consilierii locali din Timișoara au aprobat, marți, parteneriatul cu CFR pentru realizarea trenului metropolitan, care ar urma să lege orașul de Aeroportul Internațional și localitățile din periurban. Proiectul a ridicat însă întrebări privind riscul fragmentării orașului, în special în cazul folosirii unor linii feroviare industriale aflate la nivelul carosabilului.
Ştiri din Timiș
Timișoara își consolidează pașii către un sistem medical mai accesibil pentru toți pacienții. La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” este montată o platformă hidraulică destinată persoanelor cu dizabilități, achiziționată printr-o sponsorizare oferită de Continental Anvelope România.
Ştiri din Timiș
Viceprimărița Timișoarei, Paula Romocean, acuză Consiliul Județean Timiș că ar fi „scos afară” prefectura din Palatul Administrativ, după ce ședința Colegiului Prefectural din 29 octombrie a fost mutată la Primăria Timișoara. CJ Timiș respinge însă acuzația și susține că prefectul și instituția pe care o conduce rămân în sediul actual.
Ştiri din Timiș
Panourile fotovoltaice care rezistă la taifun, prezentate la Târgul Internațional RoEnergy Timișoara
Tehnologii pentru producerea și stocarea energiei, echipamente pentru reducerea facturilor și soluții destinate industriei sunt prezentate, în aceste zile, la Târgul Internațional RoEnergy Timișoara. Una dintre atracțiile evenimentului este un sistem de montare a panourilor fotovoltaice proiectat să reziste la viteze ale vântului de până la 216 km/h. Cea de-a 17-a ediție a târgului a început miercuri, 21 octombrie, la Pavilionul Expovest, iar accesul publicului este gratuit.
Ştiri din Timiș
Paul Finta și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Acesta și-a anunțat, miercuri, plecarea printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, în care a explicat că a fost propus pentru această funcție de USR, partid care a intrat în opoziție.
Ştiri din Timiș
Consilierii locali din Timișoara au dat undă verde, marți, începerii negocierilor pentru cumpărarea a două clădiri private, de pe Beethoven 3 și Mihai Viteazu 26. Una ar rezolva accesul la Clinica ORL, în timp ce cealaltă ar putea reveni în patrimoniul public după ce înainte de retrocedare a avut tot rol sanitar.