Profesorii debutanți au dat săptămâna trecută proba scrisă a examenului de definitivat, iar rezultatele inițiale au fost afișate marți, 25 iulie. În Timiș, au fost înscriși 355 de candidați, dar au ajuns să dea lucrările scrise 297 dintre ei. Până la urmă, au promovat examenul 227. Așadar, rata de promovare ar fi de 76,43%, cu aproape 10 procente mai mare decât cea de anul trecut.
Miercuri, 19 iulie, cadrele didactice cu o vechime de cel puțin un an în învățământ au susținut examenul de definitivat, cel prin care un debutant câștigă titlul de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar. În Timiș, au fost înscriși la acest examen 332 de candidați. Nu au lipsit, însă, evenimentele.
Miercuri, 19 iulie, 332 de candidați sunt așteptați la proba scrisă a examenului de definitivat în învățământul preuniversitar din Timiș. Aceasta se va desfășura la Colegiul Național „C.D. Loga” din Timișoara. Proba începe la ora 9:00, dar candidați trebuie să se prezinte în sala de examen între orele 7:30 și 8:00.
România
Autorităţile constănţene au activat vineri dimineaţa Planul roşu de intervenţie în cazul unui eveniment apărut pe platforma Rafinăriei Petromidia din Năvodari, caracterizat cu degajări foarte mari de fum, potrivit AGERPRES.
România
Autoritățile din România caută vineri de dimineața o dronă de proveniență militară care a căzut între municipiul Brăila și comuna Frecăței joi seara, potrivit Hotnews.ro.
Sănătate
Caravana medicală ajunge sâmbătă, 30 martie, în satul Chișoda din comuna Giroc. Locuitorii pot beneficia de consultații gratuite.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor WoowW la Auchan îți aduce super reduceri! Până pe 2 aprilie în toate magazinele din țară și online, pe auchan.ro, găsești reduceri la sute și sute de produse, alimentare și nealimentare. Mai mult, dacă ai card de fidelitate MyCLUB Auchan, ai parte de extra bonusuri. În plus, pentru comenzile de peste 100 de lei plasate în magazinul online auchan.ro, livrarea este gratuită.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Până pe 9 aprilie, Auchan Discount Timișoara, magazinul tău cu prețuri mici în care poți economisi zi de zi, te așteaptă cu super oferte la mii de produse, reduceri speciale, precum și cu o mulțime de avantaje daca ești client fidel, posesor al cardului MyCLUB Auchan. De asemenea, până pe 30 iunie, te poți înscrie în tombola care îți poate aduce premii în valoare de 20.000 de lei.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În călătoria plină de aventuri a copilului tău, fiecare pas este important. În timp ce micuțul tău explorează lumea din jurul său, fiecare încălțăminte pe care o alegi pentru el joacă un rol crucial în confortul și dezvoltarea sa. În Timișoara, pe Calea Stan Vidrighin nr.22, te invităm să descoperiți o lume a confortului și calității în materie de încălțăminte pentru copii și primii pași, realizată din piele naturală de cea mai înaltă calitate.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. De 10 ani, Centrele ESTET PRO își răsfață clienții cu cele mai noi și performante tehnologii non-invazive de estetică facială, remodelare corporală și epilare definitivă profesională.
Azi în Timișoara
Proiecții de film, spectacol de operă, concert simfonic, atelier de dans și reîndrăgostire de sine, expoziție de fotografie, lansare de album – sunt câteva dintre evenimentele la care puteți lua parte vineri, 29 martie.