Elena Udrea a ajuns, marți, la sediul Direcției Naționale Anticorupție unde a fost chemată pentru a da declarații în dosarele „Microsoft” și „Gala Bute”. Ea a fost citată de procurori după ce deputații au dat aviz pentru urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a fostului lider PMP în cele două dosare, în este acuzat de fapte de corupție.
Discuțiile purtate între președintele Klaus Iohannis și liderii partidelor politice au avut ca temă accelerarea procedurilor pentru încuviinţarea arestărilor, votul românilor din diaspora și legislaţia privind alegerile şi finanţarea partidelor, a anunțat şeful statului într-o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, a fost chemat, joi după-amiază, la audieri la sediul DNA Timiș, în dosarul în care conducerea IPJ Timiș este acuzată de abuz în serviciu. Bojin a fost chemat să dea declarații despre un accident pe care președintele CJT l-ar fi provocat pe autostrada care face legătura între Lugoj și Traian Vuia.
Timişoara continuă seria derbiurilor locale la baschet masculin, duminică, de la ora 18, la sala Constantin Jude. BC Timişoara şi BC Timba se întâlnesc în etapa a doua a returului Ligii Naționale. Cei doi antrenori ai combatantelor sunt precauţi, fiecare vorbeşte de plusurile şi minusurile fiecărei echipe.
Președintele Traian Băsescu a ținut să le mulțumească românilor pentru onoarea pe care i-au făcut-o de a le fi președinte timp de 10 ani și că pentru aceasta le va fi dator să continue într-un fel sau altul la atingerea obiectivelor pe care românii le au, în cadrul conferinței de final de mandat. El a mai spus că îi va preda lui Klaus Iohannis o ţară care îndeplineşte toate criteriile de convergenţă, în vederea intrării în zona euro, cu apreccierea că vom deveni membri ai zonei euro mai devreme de 2019.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.