Casa Judeţeană de Pensii şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş anunţă persoanele fizice care au realizat venituri de natură profesională, altele decât cele salariale că trebuie să depună declaraţii şi să plătească contribuţii la şomaj şi pensii.
Sentiment de deja-vu. Uhrin a păşit-o, acum este
rândul lui Balint. Iancu nu iartă nimic,
deşi echipa este în continuare în
luptă pentru un event unic. Finanţatorul
grupării bănăţene îl atacă
şi pe Balint înaintea unor partide importante,
aşa cum făcea şi cu Uhrin.
Contribuabilii persoane fizice care în anul 2008 au
realizat venituri şi sunt obligate să depună
declaraţia de venit D 200 şi D201 mai au timp
până în 15 mai.
Persoanele care realizează venituri din
activităţi independente, comerciale şi
profesii libere, inclusiv din cele adiacente şi
agricole, mai au la dispoziţie trei zile pentru
a-şi depune declaraţiile anuale de venit la Fisc.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.