Colterm nu mai poate furniza apă caldă timișorenilor racordați la sistemul centralizat de încălzire, din cauza unei datorii mai vechi de aproape 7,5 milioane de lei. E.ON a sistat luni furnizarea gazului. S-a făcut deja o cerere de reeșalonare a datoriei, dar timișorenii pot rămâne fără apă caldă chiar de luni noapte.
Deși au fost probleme mari cu banii la Primăria Timișoara, edilul-șef spune că nu există riscul ca municipalitatea să intre în colaps financiar. Cele mai mari arierate au depășit 8 milioane de lei, dar acum sunt undeva puțin peste 1 milion. Robu spune că firmele contractate au fost plătite, s-au dus mulți bani către Colterm, dar a primit și RATT parte din bani.
ADVERTORIAL. Mai devreme sau mai târziu cu toții avem probleme financiare. Fie ai rămas fără loc de muncă, fie ai fost bolnav o perioadă mai lungă sau pur și simplu ai luat o serie de decizii neinspirate care te-au adus în prag de faliment. Dar doar pentru că treci printr-o perioadă nefastă, asta nu înseamnă că nu există metode de a rezolva probleme cu banii. În primul rând, poți să iei un împrumut rapid pentru a avea bani până la salariu. De asemenea, poți să îți redresezi situația financiară cu ajutorul unui buget, care e responsabilizează. Iată ce trebuie să faci pentru a-ți rezolva problemele financiare.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe proiecții și expoziții.
Utile
Joi, 17 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Capitală Culturală
Timp de nouă zile, în luna octombrie, Hala C4C din Iosefin și spațiul forum lab (din fosta fabrică Azur) devin puncte de întâlnire pentru creație, experiment și comunitate. Festivalul „Întâlniri în pantă”, organizat de Asociația C4Company la Timișoara, propune „o incursiune în arta independentă și în relația dintre creație, spațiu și comunitate, pornind de la o întrebare tot mai prezentă în lumea culturală: unde mai poate exista arta independentă atunci când spațiile pentru repetiții, producție și spectacole devin tot mai greu de găsit și de susținut? ”
Capitală Culturală
Farmecul balurilor vieneze ajunge pe scena Operei Naționale Române din Timișoara, luni, 14 decembrie, de la ora 20:00, ca parte a Turneului Național „Regal Vienez”, iar locurile din sala Operei sunt, de pe acum, aproape epuizate. Spectacolul reunește pe aceeași scenă muzicieni ai renumitei Orchestra di Teatro D’Opera Italiana și ai Operei Vox, într-un concept artistic captivant, menit să aducă spiritul tradițional al Vienei mai aproape de publicul meloman.
Eveniment
Un bărbat de 61 de ani a fost găsit mort, împușcat în cap, în locuința sa de pe strada Ioan Plavoșin din Timișoara. Acesta era deținător legal de armă, iar polițiștii au deschis un dosar penal.
Eveniment
Trei persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Timișoara, după ce ar fi fost implicate în vânzarea de canabis în Jimbolia. Potrivit anchetatorilor, drogurile erau comercializate cu sume cuprinse între 250 și 300 de lei, iar în urma perchezițiilor au fost găsite mai multe pliculețe cu substanță vegetală, un cântar de precizie și un grinder.
2
România
Camera Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care introduce în Codul Penal infracțiunea de căsătorie și conviețuire forțată, cu pedepse de până la 10 ani în anumite situații. Inițiativa prevede și noi infracțiuni privind exploatarea prin maternitate de substituție și adopții frauduloase.
3