„2-1 = zero” : un spectacol de dans contemporan care aduce în festivalul Street Delivery mitul mereu fascinant al androginului. Produs de Unfold Motion împreună cu Electric Theatre, spectacolul coregrafei Lavinia Urcan va fi interpretat, în premieră, de dansatorii Andreea Farcaș, Sergiu Mihalic, Alexandru Pîntea și Alina Ștefan, pe muzica lui Octavian Horvath, duminică,pe Bulevardul C.D. Loga.
Dansuri clasice, explozie de culoare și energie pe ritmuri disco, senzualitatea dansului contemporan și multe alte demonstrații de acest tip au putut fi urmărite, marți, în Parcul Rozelor din Timișoara. De la copii de câțiva ani, la tineri plini de talent, pe scenă au urcat o mulțime de dansatori care au reușit să ofere publicului câteva ore speciale.
Pentru o săptămână, timișorenii sunt invitați să descopere arta dansului, dar nu oriunde… ci în stradă. Curioșii vor avea ocazia să danseze, dar să și urmărească spectacole și demonstrații în unele dintre cele mai cunoscute locuri din Timișoara.
Demonstraţii zilnice, seminarii de specialitate, petreceri Milonga, toate reunite în cadrul Festivalului Internaţional de Tango Argentinian – „Timişoara Tango Festival Marathon”, vor avea loc în oraşul de pe Bega în perioada 14 – 17 mai. Ajuns la cea de-a treia ediţie, evenimentul atrage dansatori profesionişti şi amatori din Italia, Germania, Slovacia, Serbia, Ungaria, Rusia, România şi Argentina. Printre aceştia şi doi campioni mondial la tango.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 31 octombrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merga la spectacole și întâlniri tematice.

Ştiri din Timiș

Radu-Adrian Pau, numit prefect de Timiș
Județul Timiș are un nou prefect, după ce Guvernul a decis numirea lui Radu-Adrian Pau în această funcție, în cadrul unei serii de schimbări la nivelul conducerii prefecturilor din țară.

România

România, cea mai mare scumpire a energiei electrice din UE: prețurile au crescut cu peste 51% într-un an
România a înregistrat cele mai mari creșteri ale prețurilor la energia electrică și gazele naturale din Uniunea Europeană în prima jumătate a anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de Eurostat. 1

Mapamond

Proteste masive în Italia. Sute de mii de oameni au ieșit în stradă pentru un trai mai bun
Italia este cuprinsă de proteste de amploare. Sute de mii de persoane au participat vineri, 30 octombrie, la manifestațiile organizate la Roma de Uniunea Sindicatelor de Bază, nemulțumite de creșterea prețurilor, situația economică și politicile Guvernului. 1

Capitală Culturală

FOTO. Sculptura iese în stradă la Timișoara. Artiștii vor să-și vadă lucrările în oraș, dar se lovesc de lipsa banilor
Sculptura trebuie să devină o prezență vie în spațiul public, iar oamenii să nu mai treacă nepăsători pe lângă operele de artă din oraș. Este mesajul transmis de Sorina Jecza, președinta Fundației Triade și soția regretatului sculptor Peter Jecza, cu prilejul evenimentelor dedicate Zilei Sculpturii, marcată în 30 octombrie. Aceasta vorbește despre interesul tot mai mare al timișorenilor pentru arta din spațiul public, dar și despre dificultățile financiare cu care se confruntă sculptorii care își doresc să își vadă lucrările realizate și expuse în oraș.

Ştiri din Timiș

„Un apartament” construit din 1.500 de cărți. Lectura prinde o nouă formă la Iulius Town
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie 2026, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii, creativității și dialogului despre echilibrul dintre mediul digital și activitățile reale.

Ştiri din Timiș

Primăria a preluat Arena AquaSport. Acces gratuit până la finalul anului
Viceprimărița Timișoarei, Paula Romocean, anunță preluarea Arena AquaSport, baza sportivă amenajată pe locul fostului Ștrand al Tineretului. Din 9 noiembrie, până la finalul anului, accesul va fi gratuit pentru timișoreni, pe bază de rezervare 3

Ştiri din Timiș

RETIM începe pe 2 noiembrie colectarea deșeurilor de la 9 insule ecologice din Lugoj. Alte 40 vor fi puse în operare etapizat
RETIM Ecologic Service S.A., împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș și Primăria Municipiului Lugoj, anunță începerea, din 2 noiembrie 2026, a punerii în funcțiune, etapizat, a celor 49 de insule ecologice din municipiu, parte a proiectului din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru modernizarea infrastructurii de colectare a deșeurilor menajere, accesat de Primăria Lugoj.