Micuții Peregrini au anunțat, cu surle și trâmbițe, luni, în Piața Unirii, că Prințul Eugeniu de Savoya primește omagiile timișorenilor, la 300 de ani după ce a descins în Cetate. Seara, la Operă, un spectacol conceput de Răzvan Mazilu a deschis Festivalul Baroc Timișoara, sute de spectatori asistând la eveniment.
Teatrul Maghiar din Timișoara îi invită, din nou, pe cei tentați să descopere lumea de Dincolo de scenă, la un atelier de dans și mișcare teatrală.
Dansul este, probabil, cea mai scurtă cale către o dorință împlinită, iar Timișoara a făcut, frumos, câțiva pași, sâmbătă seară, către visul ei de a deveni Capitală Culturală Europeană. Căci, dacă va fi să obțină acest rol, Timișoara va avea, negreșit, chipul și atmosfera din Mansarda Facultății de Arte, cu oameni frumoși și priviri avide să afle răspunsul la întrebarea ”Dar cu pianistul cine dansează?”.
"Călătorie de vis pe tărâm coreean"... Așa se intitulează spectacolul de costume, muzică și dansuri tradiționale coreene pe care Peace Mission Korean Dance Group îl va susține în această săptămână la Timișoara.
Elevii timișoreni și-au arătat luni solidaritatea față de pacienții cu imunodeficiențe, prin intermediul unui dans care a avut loc în centrul orașului. Prin dansul lor, tinerii și-au propus și să tragă un semnal de alarmă asupra acestor boli și să transmită mesajul toleranței și al acceptării către timișoreni.
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.
Ştiri din Timiș
Dezbateri cu specialiști, montarea unui apartament la scară naturală construit din 1.500 de cărți și o campanie de donație de carte vor avea loc la Iulius Mall Timișoara între 31 octombrie și 13 noiembrie 2026 cu sprijinul XCity The Idol.
Ştiri din Timiș
Activitatea Poliției Locale Timișoara a devenit subiect de dispută după ce consilierul local PNL Silvia Chițac a criticat modul în care instituția intervine în teren, reducerea patrulărilor pedestre și lipsa unor soluții eficiente pentru combaterea cerșetoriei și sprijinirea persoanelor fără adăpost. Consilierul a cerut o analiză mai atentă a priorităților instituției și o mai bună colaborare cu serviciile sociale. În replică, la solicitarea Tion, Poliția Locală Timișoara a transmis un punct de vedere în care prezintă numărul intervențiilor, evoluția patrulărilor, reorganizarea personalului și măsurile luate în cazul persoanelor vulnerabile.
Mapamond
Conflictul politic din Polonia a escaladat după ce cinci judecători numiți de actuala majoritate parlamentară au decis suspendarea președintelui Curții Constituționale, Bogdan Święczkowski, și a adjunctului său, considerați apropiați de fostul partid de guvernământ PiS.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs pe DJ 693, între localitățile Seceani și Orțișoara, după ce un șofer în vârstă de 32 de ani a pierdut controlul asupra mașinii și a părăsit partea carosabilă.
Utile
Sâmbătă, 31 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merga la spectacole și întâlniri tematice.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș are un nou prefect, după ce Guvernul a decis numirea lui Radu-Adrian Pau în această funcție, în cadrul unei serii de schimbări la nivelul conducerii prefecturilor din țară.
2