Peste 100.000 de elevi din întreg judeţul se întorc luni în bănci, pentru un nou an şcolar. Cu toate acestea, zeci de şcoli din Timiş nu au primit avizul sanitar, iar în jur de 3600 de elevi vor învăţa în condiţii improprii.
Bacalaureatul se va desfăşura conform programului! Anunţul a fost făcut sâmbătă de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Asta deşi sindicaliştii din învăţământ au cerut anularea probelor de examen pe motiv că ar avea loc în condiţii ilegale, după ce profesorii ar fi fost forţaţi să participe la supraveghere.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, spune că directorii şcolilor care nu vor organiza examenul de bacalaureat din cauza grevei cadrelor didactice nu vor fi sancţionaţi şi că nu a semnat un ordin în acest sens, aşa cum pretind liderii sindicali din învăţământ.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, s-a aflat marţi la Timisoara, la Universitatea de Vest, unde a dezbătut alături de cadre didactice din învăţământul universitar şi preuniversitar, dar şi alături de studenţi, Legea Educaţiei, aflată momentan în stadiul de proiect. Dezbaterea s-a întins pe parcursul a mai multor ore şi a avut mai multe momente tensionate, cauzate mai ales de reacţiile vehemente ale unor participanţi la discuţii vizavi de forma actuală a proiectului de lege.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, va fi prezent marţi la Timişoara, unde va participa la o dezbatere organizată de Grupul pentru Reformă Universitară, pe marginea proiectului Legii Educaţiei. La eveniment sunt aşteptaţi studenţi şi cadre didactice de la toate instituţiile de învăţământ superior din oraş.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.