Într-un adevărat vulcan irlandez s-a transformat, luni seara, Sala Capitol, când spectacolul Rhytm of the Dance a fost urmărit şi aplaudat frenetic la Timişoara de peste 2.000 de spectatori. Străvechi legende celtice şi efecte ale tehnicii moderne, cu flăcări şi ceaţă pe scenă, o coregrafie hiperdinamică şi costume foarte colorate, ritmuri irlandeze, dar şi americane, umor şi muzică sentimentală, toate şi-au găsit locul în explozivul show al Companiei Naţionale de Dansuri a Irlandei.
Cei care s-au distrat în tinerețe cu hit-uri precum Gimme hope Jo Anna, Malaika sau Agadou, dar și generația mai tânără care vrea să descopere o trupă legendară a anilor ‘80, vor avea parte, la Timișoara, de un concert Saragossa Band.
Timişorenii s-au înghesuit să cumpere bilete pentru cel mai mare spectacol de dans din lume – Lord of The Dance, creat de celebrul Michael Flatley. Dansatorii sunt aşteptaţi la Timişoara în 11 martie şi vor urca pe scena Sălii Olimpia cu casa închisă.
Atmosferă incendiară la concertul BZN, în Timișoara: epoca disco, reinstaurată cu lumini colorate, globuri, steluțe și sclipici, i-a încins pe cei dornici să retrăiască, sau să descopere, atmosfera sentimentală a hiturilor unei epoci exuberante, reînviate de Jan și Any, cu band-ul lor.
Opt echipe de dansatori din întreaga ţară s-au luat la întrecere sâmbătă după – masa pe malul Begăi, la terasa D Arc în cadrul finalei concursului de streetdance Dance to the Core, marele premiu al acestui eveniment fiind o mie de euro cash.
Cei 69 de pompieri români care au participat timp de două săptămâni la misiunea de sprijin din Republica Serbia au revenit astăzi, 5 septembrie, în România, după încheierea intervențiilor pentru stingerea incendiilor de vegetație. Printre aceștia s-au aflat și 14 pompieri de la ISU Timiș.
Județul Timiș se află sâmbătă, 5 septembrie, sub două avertizări meteorologice de tip Cod Galben emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Prima vizează temperaturile deosebit de ridicate și disconfortul termic, iar cea de-a doua, valabilă de la prânz, anunță intensificări ale vântului și vijelii.
Programul educațional Zilele Liceenilor, dedicat adolescenților și organizat în cadrul Festivalului One World Romania, ajunge pentru prima dată la Timișoara. Evenimentele vor avea loc între 30 septembrie și 2 octombrie, în mai multe cinematografe din oraș, iar înscrierile pentru clase și pentru Juriul Liceenilor sunt deja deschise.
De peste 900 de ani, Ordinul Suveran de Malta își păstrează una dintre cele mai importante misiuni: să fie alături de oamenii bolnavi, săraci și vulnerabili. La Timișoara, această misiune a început în 1991 și continuă astăzi prin servicii sociale, îngrijire medicală, voluntariat și intervenții umanitare. În spatele cifrelor și al programelor se află însă oameni, care merg săptămânal în stradă. Ei duc mâncare și ceai cald, oferă îngrijire vârstnicilor și, uneori ajung să lege prietenii cu cei pe care societatea îi vede prea puțin.
Lucrările de restaurare a Castelului Huniade din Timișoara continuă, iar constructorii lucrează acum la acoperiș, zidării și tâmplărie. În timpul intervențiilor au fost descoperite, printre altele, zidării din perioada otomană, iar acestea au dus la modificarea unor soluții prevăzute în proiect, conform reprezentanților Consiliul Județean Timiș.
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții, spectacole și ateliere. Vedeți mai jos oferta culturală de astăzi.
FOTO. Beta 2026 a început la Timișoara, în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic
Cea de-a șasea ediție Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara a început vineri, 4 septembrie, și poate fi vizitată până spre finalul lunii viitoare. Sub tema „In Practice – as opposed to ‘in theory’”, bienala reunește peste 40 de proiecte realizate de participanți din 15 țări, prezentate în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic.
Comisia Europeană analizează noua lege privind integritatea și amendamentul care prevede încetarea de drept a mandatelor unor aleși locali aflați în situația prevăzută de actul normativ, inclusiv primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Bruxellesul va evalua legea atât din perspectiva cerințelor Mecanismului de Redresare și Reziliență, cât și a compatibilității cu dreptul Uniunii Europene, înainte de a trage concluziile privind cererea de plată prin care România solicită 770 de milioane de euro.
12