RCM Timişoara a trecut cu succes şi de ultimul meci din play-off, după ce a învins CSM Bucureşti, scor 25 – 9. Meciul nu a fost unul uşor pentru gazde, dar prima partidă sub bagheta lui Grainger Heikell s-a terminat cu bine.
Polițiștii de la IPJ Timiș împreună cu trupele speciale au descins, joi dimineață, în șase dintre locuințele suspecților din dosarul împușcăturilor de la Stadionul „Dan Păltinișanu”. Oamenii legii caută pistolul cu care s-a tras, dar și alte probe care i-ar putea incrimina pe agresori. Mai mult, în urma cercetărilor ei au descoperit că au fost patru agresori și nu trei cum se credea inițial.
Unul dintre jucătorii reprezentativi pentru şcoala de baschet timişoreană a decis să renunţe la sportul de performanţă. Dan Păltinişanu a decis să renunţe la cariera de sportiv, urmând să preia un post în domeniul administrativ, în cadrul clubului care l-a consacrat, BC Timişoara.
Scene greu de descris pe platoul din fața Stadionului „Dan Păștinișanu” din Timișoara, duminică seară, la doi pași de scena pe care a urcat trupa Cargo. Agenții de pază ai firmei de securitate au snopit în bătaie un tânăr fără niciun motiv, povestesc martorii. Toată scena a fost filmată de operatorul televiziunii locale Tele Europa Nova.
După ce multă vreme cei de la Ripensia au jucat pe terenul celor de la Electrică, iată că ultimul meci din campionat „acasă” va fi susţinut de echipa timişoreană pe Stadionul „Dan Păltinişanu”. Meciul cu cei de la Glentoran Carani va avea loc pe terenul 2 al complexului sportiv.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 24 octombrie, puteți merge la filme, concerte, festivaluri, spectacole și ateliere creative sau puteți vizita expozițiile deschise în oraș.
Capitală Culturală
O seară în care muzica întâlnește arta vizuală, în cadrul ediției a XIII-a a Festivalului-Concurs Internațional „Remus Georgescu”, intitulată Enigmotion: Fikl Art Stage va fi scena pe care compozitorul și organistul italian Francesco Filidei își aduce propria creație în fața publicului timișorean.
Capitală Culturală
Cel mai longeviv balet-rock din România, operă, operetă, balet clasic, musical, spectacole pentru copii și un recital dedicat Sfintei Cecilia, patroana spirituală a cântăreților, compozitorilor și a poeților: toate acestea alcătuiesc afișul lunii noiembrie, la Opera Națională Română din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de modernizare și reamenajare. La parterul clădirii a fost amenajat Centrul Solution, un spațiu dedicat formării profesionale și dezvoltării competențelor.
Ştiri din Timiș
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe pregătirile pentru stabilirea impozitelor și taxelor locale din 2027, iar timișorenii sunt invitați să propună cum ar putea fi justificate viitoarele cote adiționale. Acestea nu sunt însă o noutate: municipalitatea le aplică de mai mulți ani anumitor taxe și impozite, iar acum începe procedura pentru anul viitor.
3
Eveniment
Atac armat în apropiere de Paris, unde un bărbat a tras asupra trecătorilor din mai multe zone. O persoană a murit și alte patru au fost rănite. Polițiștii l-au prins pe suspect la câteva minute de la primele apeluri de urgență.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Sense and Sensibility”, o dramă romantică de epocă inspirată de romanul cu același nume scris de Jane Austen. Filmul, regizat de Georgia Oakley, urmărește povestea surorilor Elinor și Marianne Dashwood, care trebuie să își părăsească locuința din Sussex și să se adapteze unei noi vieți, în timp ce se confruntă cu probleme financiare și încercări în dragoste.