Social-democrații îl acuză pe primarul Nicolae Robu că a pus liberali în consiliile de administrație și în conducerea a două societăți din subordinea primăriei. Este vorba despre STPT și Societatea de Piețe. Mai mult, liderul consilierilor locali PSD spune că nu mai e de acord cu modul de lucru din Consiliul Local Timișoara și cu introducerea proiectelor de hotărâre pe ultima sută de metri, așa că anunță că nu mai votează niciun proiect suplimentar.
Dan Idolu, liderul grupului PSD din Consiliul Local Timișoara, cere executivului Primăriei Timișoara să demareze de urgență expertize tehnice pentru poarta de intrare de pe Calea Aradului, „estetizată” în același mod în care a fost și poarta de pe Calea Lugojului, care a căzut la furtună peste mașina unui tânăr de 24 de ani, care a murit pe loc.
Dan Idolu a câștigat concursul pentru funcția de director al Aeroportului Internațional Timișoara. Cei trei contracandidați ai săi au picat fie la proba dosarelor, fie la interviu.
Social-democratul Dan Idolu, directorul aeroportului, a intrat în sfârşit în Consiliul Local Timişoara, în locul lui Florică Bîrsăşteanu, care a fost ales parlamentar la alegerile parţiale din primăvară. Aleşii au validat, în plenul de vineri, mandatul de consilier local al lui Idolu. N-a fost nevoie de semnătura primarului Nicolae Robu, ca preşedinte al PNL Timiş şi copreşedinte al defunctei USL...
Turism
Deși este unul dintre cele mai vechi locuri în care au trăit oamenii, Insula Paștelui a rămas, istoric vorbind, și unul dintre cele mai izolate. Cel puțin față de civilizația vestică, fiind descoperit de europeni de abia în secolul XVIII. Deși cunoscut în cultura populară pentru statuile fețelor umane gigant, insula reprezintă mult mai mult de atât. Chiar și arhicunoscutele statui au o valoare mai mare decât cea pur estetică.
Ştiri din Timiș
Mii de timișoreni, de la mic la mare, au decis să meargă la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din centrul orașului.
1
Azi în Timișoara
Duminică puteți să vă bucurați de o plimbare în centrul Timișoarei sau de un recital de pian.
Ştiri din Timiș
Zeci de mii de credincioși din tot județul vor primi în această noapte Lumină Sfântă din Mormântul Domnului de la Ierusalim. Cu un avion special de la București, unde a ajuns inițial, Lumina Sfântă a sosit apoi sâmbătă seara pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara.
9
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 53 de ani și-a dat foc sâmbătă, în grădina din spatele casei, la Giarmata Vii. Fiul și nepotul său au sărit să îl ajute, reușind să stingă flăcările până la venirea autorităților.
1
Ştiri din Timiș
Copilașii din mai multe centre de plasament din Timiș sunt invitați la evenimentul „La Crucea lui Isus”, unde vor cânta melodii bisericești, iar, după aceea vor lua prânzul festiv alături de organizatorii de la o asociație creștină din Timișoara. În aceeași zi va avea loc și Marșul Învierii, cu pornire din fața Catedralei Mitropolitane.
Mapamond
O persoană a murit şi mai multe au fost rănite grav în timpul unui incident armat petrecut în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă în oraşul Sevran din Seine-Saint-Denis, potrivit AGERPRES.
2
Ştiri din Timiș
În așteptarea Sfintelor Paști, pregătirile din Sâmbăta Mare intră pe ultima sută de metri. În această zi, fiecare detaliu este pus la punct pentru sărbătoarea ce urmează.