Consilierii locali din Timişoara vor avea pe ordinea de zi, la una din următoarele şedinţe de consiliu local, un proiect de hotărâre care prevede atribuirea unui spaţiu situat în zona centrală a orașului, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1, către Partidul Poporului – Dan Diaconescu, cu destinaţia de sediu.
"OTV a infrant azi definitiv CNA: instanta a decis si anularea celei de a III-a injumatatiri a licentei OTV", titra miercuri seara postul lui Dan Diaconescu. Este vorba despre decizia Consiliului National al Audiovizualului de a taia licenta postului-tribuna al Partidului Poporului - Dan Diaconescu la data de 29 mai. Seful CNA Rasvan Popescu vrea sa faca recurs in procesul cu OTV!
Fondatorul PPDD, Dan Diaconescu, a venit vineri la Timișoara, după un turneu fulger prin județul Timiș, pentru a-și prezenta candidaţii cu care doreşte să îi sperie pe „ciocoi” şi să câştige alegerile locale. Ca de fiecare dată, liderul neîncoronat al partidului care îi poartă numele a făcut show.
Serie fara precedent de sanctiuni aplicate OTV de catre Consiliul National al Audiovizualului: acesta i-a taiat televiziunii lui Dan Diaconescu, marti, a treia oara, din perioada de valabilitate a licentei - postul mai poate emite, legal, pana la 29 mai. Motivul? Acelasi ca in precedentele cazuri: publicitate politica la Partidul Poporului - Dan Diaconescu, in afara perioadei de campanie electorala.
Dan Diaconescu îşi continuă turneul prin ţară. Liderul spiritual al PP-DD a poposit vineri la Timişoara unde s-a pozat cu fanii şi a promis bani şi case sociale cu 2.500 de euro bucata pentru tot poporul care votează violet anul acesta. Inclusiv timişorenilor, dar bineînţeles numai dacă nu îl mai aleg primar pe ţărănistul Gheorghe Ciuhandu.
Azi în Timișoara
Miercuri, 22 aprilie, puteți merge la film, la teatru sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
Alarmă în Timiș: copiii, tot mai expuși pericolelor online. Un proiect local ajunge la sute de elevi
Aproape toți copiii folosesc internetul de pe telefon, iar riscurile cresc alarmant. Un studiu realizat de Salvați Copiii România arată că 96% dintre minori accesează online-ul de pe smartphone, iar unul din doi a fost victima unor forme de hărțuire în mediul digital.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara supune dezbaterii publice, luni, 27 aprilie, pachetul de hotărâri care vizează reducerea masivă a personalului din aparatul propriu și instituțiile subordonate. Peste 100 de posturi ocupate ar urma să fie desființate în contextul noilor măsuri de austeritate.
3
Ştiri din Timiș
Banca Națională a României organizează, la Timișoara, o nouă ediție a evenimentului „Zilele Porților Deschise”, odată cu aniversarea a 146 de ani de la înființare.
Ştiri din Timiș
Proiectul educațional „Un Stradivarius în școli”, derulat de Fundația Culturală Gaudium Animae, revine în prim-plan cu o ediție specială dedicată copiilor cu deficiențe de vedere și celor din comunități cu acces limitat la cultură.
România
Ilie Bolojan anunță după o ședință a Biroului Politic Național extins al PNL că s-a votat o rezoluție pentru continuarea guvernării sub mandatul lui Ilie Bolojan. Prim-ministrul a subliniat că PNL nu va mai intra în coaliție de guvernare cu PSD, după ce formațiunea i-a retras sprijinul politic.
19
România
Ministerul Educației și Cercetării a aprobat calendarul înscrierilor pentru creșe, grădinițe și servicii de educație timpurie complementară pentru anul 2026. Potrivit acestuia, părinții vor putea depune cererile de înscriere în perioada 25-29 mai.