Un meci care altădată ridica tribunele arhipline în picioarele şi inflama spiritele şi ambiţia la maxim, cel dintre Timişoara şi Oradea, oricum s-ar numi echipele, a avut un nou episod vineri după-masă. Într-o atmosferă de linişte (aproape) totală, ACS Poli a trecut de FC Bihor cu scorul de 3 – 0.
ACS Poli Timişoara susţine sâmbătă dimineaţa cel de-al doilea meci integral bănăţean, de această dată în deplasare la Metalul Reşiţa. Va fi un meci dificil, unul plin de orgolii, mai ales pentru gazde, spune antrenorul timişorenilor, Dan Alexa, dar formaţia sa are nevoie de victorie.
Şoimii Pâncota a trimis pentru a doua oară ACS Poli Timişoara acasă din Cupa României. Arădenii au învins formaţia bănăţeană cu 3 – 2, asta după ce poliştii aveau un avans de un gol şi păreau să se îndrepte spre turul următor al competiţiei.
ACS Poli Timişoara susţine marţi prima partidă oficială din noul sezon în Cupa României. Partida are loc în deplasare, iar adversari vor fi cei de la Şoimii Pâncota. Un adversar dificil, cu care echipa are amintiri neplăcute de acum doi ani, aceeiaşi echipă eliminând Timişoara din această competiţie.
ACS Poli Timişoara revine pe teren propriu, pentru prima dată în acest campionat de ligă secundă. La o oră imposibilă, vineri dimineaţa de la ora 9, pe „Dan Păltinişanu”, vin cei de la Unirea Tărlungeni. Vrem victoria, spune Dan Alexa, deşi la ora cafeluţei de dimineaţă ritmul jucătorilor este unul mai slab.
Azi în Timișoara
Duminică, 25 octombrie, puteți merge la teatru, concerte, recitaluri, expoziții sau la proiecțiile din ultima zi a festivalului Les Films de Cannes à Timișoara.
Ştiri din Timiș
Deficitul de forță de muncă din vestul țării și dezvoltarea relațiilor economice dintre România și Sri Lanka au fost principalele teme ale unei întâlniri de afaceri organizate sâmbătă, 24 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara. Reprezentanții camerelor de comerț din Timiș și Arad au discutat cu ambasadorul Sri Lankăi în România și cu un ministru adjunct despre oportunitățile de colaborare, recrutarea lucrătorilor străini și dezvoltarea unor parteneriate comerciale.
Mapamond
Taifunul Champi a provocat pagube importante în Taiwan, unde o persoană a murit, peste 500 au fost rănite, iar aproximativ 56.000 de gospodării au rămas fără electricitate. Peste 5.000 de oameni au fost evacuați din cauza vânturilor puternice și a inundațiilor. Furtuna se îndreaptă spre China și Japonia, unde au fost anulate zboruri, suspendate transporturi feroviare și evacuate zeci de mii de persoane.
Eveniment
Un bloc cu opt etaje din Drumul Taberei, București, a fost evacuat preventiv după apariția unei fisuri între etajele 5 și 8. Imobilul prezintă risc seismic, iar pe scara afectată locuiesc 65 de persoane. Autoritățile verifică stabilitatea clădirii și încearcă să stabilească dacă fisura a fost provocată de cutremurul de 4,8 grade produs luni, 19 octombrie, în Vrancea.
3
Eveniment
Un accident rutier s-a produs sâmbătă dimineață, 24 octombrie, la intersecția Căii Chișodei cu Calea Șagului, în Timișoara. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar o femeie în vârstă de 83 de ani, pasageră într-una dintre mașini, a fost rănită și transportată la spital.
Ştiri din Timiș
Concursuri de povești și fotografie pentru elevi, organizate la Timișoara de Ziua Diasporei Maghiare
Elevii din clasele a III-a până la a VIII-a sunt invitați să participe la două concursuri organizate de Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum din Timișoara, cu ocazia Zilei Diasporei Maghiare. Competițiile îi provoacă pe copii să descopere povești din cultura maghiară și să surprindă, prin fotografie, viața comunităților maghiare care trăiesc în minoritate.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață la o autoutilitară de transport marfă, pe autostrada A1, la kilometrul 481, în parcarea unei benzinării. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.