tion.ro Web analytics

Marian Iancu a găsit necesar să se lege în ultimele sale apariţii televizate exact de autorii golurilor lui Poli din deplasarea de la Bistriţa. Dorin Goga şi Alex Curtean au fost acuzaţi de patron că nu fac treabă, că nu sunt dispuşi la efort şi alte asemenea. Alături de obsesia pentru Goga, de această dată a fost luat în colimator şi colegul său Curtean.

Fotbaliştii de la Poli pornesc, sâmbătă, cu gânduri mari, în returul Ligii I. Echipa antrenată de Dusan Uhrin Jr. va susţine, de la ora 19.00, pe Stadionul „Dan Păltinişanu” din Timişoara, partida cu Gaz Metan Mediaş, primul meci oficial din acest an. Întâlnirea contează pentru etapa a 19-a a Ligii I la fotbal.

Doi dintre principalii jucători de la Poli, Bourceanu şi Curtean, îşi revin după accidentările dificile pe care le-au suferit la finalul sezonului trecut. Cei doi fac eforturi să revină la forma care i-a consacrat şi să lupte de la egal la egal cu colegii lor pentru obţinerea unui loc de titular. Mai mult, cei doi fotbalişti văd în acest an titlul la Timişoara, ba chiar şi o participare de valoare în Champions League.

Plecaţi joi la orele prânzului de la frigul şi lapoviţa Timişoarei, membrii delegaţiei lui Poli Timişoara au ajuns joi la orele serii în cantonamentul din Spania, în staţiunea Marbella. Jucătorii şi staff-ul tehnic, administrativ şi medical sunt cazaţi la hotelul „Fuerte”. Vineri dimineaţa, elevii lui Dusan Uhrin Jr. au efectuat primul antrenament al stagiului.

Politehnica Timişoara a plecat în cantonamentul din Spania fără câţiva dintre jucătorii aflaţi constant în primul 11 în returul campionatului. Chiar dacă antrenorul Dusan Uhrin a anunţat că, dacă este nevoie, Zicu va mai primi câteva zile libere în plus, fotbalistul a urcat până la urmă în avionul cu destinaţia Marbella.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 22 ianuarie 2026, în Timișoara?
Joi puteți merge la mai multe spectacole, expoziții și proiecții.

Eveniment

Accident pe Centura Lugojului, cu o persoană încarcerată
Intervenție miercuri seara pe Centura Lugojului în urma unui accident rutier. UPDATE. Șoferul încarcerat a murit

Capitală Culturală

Spectacol despre „vocile neauzite ale violenței domestice”, la Teatrul Maghiar din Timișoara
Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara își invită publicul pe „Strada Fericirii 12A”. Spectacolul astfel intitulat este un proiect teatral cu o puternică dimensiune socială, realizat în cadrul proiectului european „FemminiCity – Orașe care susțin participarea femeilor la elaborarea politicilor”, anunță realizatorii.

Eveniment

Un tânăr pe motocicletă a fost rănit într-un accident în zona Modern din Timișoara
Un accident a avut loc miercuri pe strada Mătăsarilor din Timișoara, fiind rănit un tânăr de 18 ani. 1

Eveniment

Scandal din cauza unor baloți de lucernă la ieșirea din Criciova. Cinci bărbați au avut nevoie de îngrijiri medicale
Un conflict izbucnit în urma unei tranzacții eșuate cu baloți de lucernă s-a transformat, marți după-amiază, într-o încăierare în toată regula, la ieșirea din localitatea Criciova. Cinci persoane au ajuns să aibă nevoie de îngrijiri medicale, iar trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore. 1

Ştiri din Timiș

FOTO. Mâncare cu muște, tăvi arse și produse expirate servite în mai multe restaurante din mallurile din Timișoara
În urma unor acțiuni de control desfășurate marți, 20 ianuarie, de către comisarii de la Protecția Consumatorilor la restaurantele din Shopping City și Iulius Town, au fost aplicate sancțiuni consistente pentru neregulile grave descoperite. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. Tradiție la Timișoara: comunitatea sârbă celebrează Sfântul Sava la Opera Națională
Uniunea Sârbilor din România organizează și în acest an un eveniment dedicat tradiționalei sărbători închinate Sfântului Sava, întemeietorul Bisericii și statalității sârbe și ocrotitorul școlilor sârbești din întreaga lume.

Eveniment

Două eleve din Timișoara ar fi mers acasă la un coleg. Una dintre ele îl acuză de viol
Poliția anchetează un caz grav între adolescenți, după ce o elevă de la Școala Gimnazială 30 din Timișoara ar fi avut un contact sexual fără consimțământ. UPDATE. ISJ: „Școala trebuie să constituie un spațiu sigur, protector și echilibrat” 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici