Studenţii Universităţii Politehnica Timişoara vor beneficia de o serie de întâlniri cu specialişti din domeniul automotive pentru a afla care sunt ultimele noutăţi în domeniul siguranţei autovehiculelor. Cursurile se adresează mai ales studenţilor din anul 3 şi anul 4 de studiu.
Pentru elevi, vineri este ultima zi de cursuri, iar apoi au la dispoziţie o întreagă săptămână de vacanţă.
Aproape 1000 de elevi şi copii de grădiniţă se vor afla, săptămâna viitoare, pe Aeroportul Internaţional Timişoara, pentru a învăţa cum funcţionează o aerogară, dar şi pentru a se familiariza cu toate pregătirile care se fac înainte de decolarea şi aterizarea aeronavelor.
ADVERTORIAL. Ţi s-a stricat maşina şi nu ştii ce să faci? Sau poate doreşti să îţi schimbi domeniul de activitate. Poate lucrezi deja ca si mecanic, dar nu ai o diploma de calificare în această meserie. Firma Confortul, care oferă timişorenilor cursuri de calificare în domeniile auto, ISCIR și instalații, anunţă începerea înscrierilor pentru cursul de calificare de mecanic auto. Dacă vă grăbiţi, puteţi beneficia de o reducere de preț din costul cursului.
Camera de Comerţ Timiş doreşte să ofere persoanelor din mediul rural o alternativă de angajare. Iar cea mai bună soluţie este continuarea cursurilor gratuite în domenii non-agricole pentru persoanele din acest mediul. Noua serie de cursuri va avea loc la Timişoara şi Urseni, iar finanţarea este asigurată printr-un proiect cu bani europeni.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.