Dupa aproape trei luni de vacanta, incepe scoala. Prima zi de cursuri a anului scolar 2011-2012 este 12 septembrie, cu trei zile mai devreme fata de alti ani. La inceputul anului scolar, elevii vor fi evaluati, iar rezultatele testelor vor fi transmise de catre diriginti fiecarui parinte si trecute in "foaia de parcurs". Vezi structura anului scolar 2011-2012, vezi si alte noutati!
Jumătate dintre absolvenţii programelor de licenţă şi masterat din domeniul micro şi nanomaterialelor, ai Universităţii Politehnica din Timişoara şi Universităţii Politehnica din Bucureşti, intervievaţi în cadrul unui studiu, spun că resimt nevoia dezvoltării unor abilități practice suplimentare pe parcursul studiilor.
Trompetist, iconar, manechin, cântăreţ de biserică sau DJ. Sunt doar câteva dintre ipostazele la care puteţi ajunge alegând cursurile propuse de Şcoala Populară de Arte din Timişoara.
„La semnalul următor va fi... Ora de Teatru!”. Anunţul este făcut de Teatrul Naţional Timişoara care, începând cu 1 octombrie, reia cursurile de teatru pentru amatori, lansate în primăvara acestui an.
Aveţi iniţiativă în domeniul afacerilor şi doriţi să vă specializaţi? Asociaţia Română a Tinerilor cu Iniţiativă (ARTI) va organizează o serie de cursuri de formare profesională pentru tineri, la Timisoara.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
1
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
5