Mii de timişoreni s-au adunat, duminică, pe malurile canalului Bega, pentru a asista la Cursa Răţuştelor, eveniment prin care se adună an de an bani pentru diverse cauze. Competiţia este, de 7 ani încoace, principala atracţie a Festivalului Bega Bulevard. 5.000 de răţuşte din plastic au fost lansate la apă. Premiul cel mare, în valoare de 1.000 de euro, a fost câştigat de un tânăr pe nume Alexandru... Robu.
La Timişoara au început pregătirile pentru mult-așteptata Cursă a Răţuştelor, la care asistă, an de an, mii de oameni, şi în special copii. Organizatorii au anunţat punerea în vânzare a biletelor, începând de vineri, 29 august. Nu mai puţin de 5.000 de răţuşte vor putea fi ”adoptate” şi vor fi lansate pe Bega în cadrul ineditei competiţii, iar banii adunaţi din vânzarea biletelor vor ajunge la SALVO.
Începutul lunii septembrie va aduce la Timişoara unul dintre cele mai gustate evenimente: Bega Bulevard. Bineînţeles, ca în fiecare an, pe Bega se va organiza Cursa răţuştelor, banii strânşi urmând să fie donaţi unei cauze umanitare.
Nu mai puţin de 5.000 de răţuşte din plastic au fost lansate la apă, duminică, la Timişoara, iar oamenii s-au strâns buluc pe malul canalului Bega pentru a le urmări. Vorbim despre deja celebra Cursă a răţuştelor care are loc an de an în cadrul Festivalului Bega Bulevard. Banii adunați din vânzarea biletelor pentru concurs vor fi folosiţi pentru amenajarea unui simulator de pregătire a personalului ISU Banat, pentru formarea paramedicilor de pe ambulanţele SMURD.
La Timişoara se pregăteşte o nouă ediţie a Cursei răţuştelor, cel mai aşteptat moment al Festivalului Bega Bulevard. Marea întrecere este programată duminică, de la ora 17:00. Anul acesta, banii strânşi din vânzarea biletelor pentru acest concurs vor fi folosiţi pentru amenajarea unui simulator de pregătire a personalului ISU Banat, pentru formarea paramedicilor de pe ambulanţele SMURD, anunţă reprezentanţii municipalităţii. Vedeţi tot programul Bega Bulevard!
Ştiri sportive
Un eveniment sportiv cu o puternică încărcătură emoțională și socială va avea loc sâmbătă, 21 martie, la Timișoara. ACS Ambasadorii Speranței Timișoara, în parteneriat cu Federația Română de Rugby și Special Olympics România, organizează prima etapă a Campionatului Național de Rugby Tag Special Olympics.
România
„Coiful cu eroi” sau „coiful unguresc”, artefact din aur, unicat, provenind din zona bazinului Mării Negre, este scos la licitație cu un preț de pornire cam cât o Dacia Duster! Descoperită în Iran, piesa a aparținut unei familii regale, apoi a fost cumpărată de un celebru colecționar maghiar.
Ştiri din Timiș
Starea drumului județean DJ 682, pe tronsonul dintre orașul Făget și limita cu județul Arad, a dus la inițierea unei petiții semnate de 301 persoane din județele Timiș și Arad. Demersul vine după ce problema a fost discutată direct cu reprezentanții Consiliului Județean Timiș (CJT), iar cetățenilor li s-a recomandat să formuleze o petiție.
Eveniment
Un control de rutină în Punctul de Trecere a Frontierei Foeni s-a încheiat cu deschiderea unui dosar penal, după ce un rus a prezentat un permis de conducere fals.
Ştiri din Timiș
Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din Timișoara, de după perioada post-revoluționară, prinde contur. Autoritățile au semnat contractul de finanțare pentru realizarea unui nou tronson rutier care va contribui decisiv la descongestionarea traficului urban.
1
Ştiri din Timiș
Centrul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități „Podul Lung” din Timișoara oferă servicii gratuite de terapie, educație și socializare pentru peste 100 de beneficiari, de la copii de trei ani până la tineri de 35 de ani. Centrul, inaugurat în 1992 cu sprijinul unor parteneri din Norvegia, continuă să fie un reper esențial în recuperarea și sprijinul familiilor care se confruntă cu provocările dizabilităților.
Utile
Vineri, 20 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.