Între 25-27 aprilie, 84 de medici specialişti din Serbia şi România participă, la Timişoara, la cursul de ecografie „Diagnosticul antenatal al malformaţiilor fetale prin ecografie şi investigaţii invazive".
Moneda europeană a scăzut semnificativ în prima parte a sesiunii interbancare de marţi, BNR publicând un curs de referinţă de 4,4589 lei/euro, cu 3,46 bani mai redus. Euro a ajuns astfel la cel mai redus nivel de la jumătatea lunii decembrie a anului trecut.
Specialiştii timişoreni în microchirurgie organizează, între 15-16 noiembrie, primul curs practic de disecţie a lambourilor pe vase perforante, curs ce oferă participanţilor şansa de a se familiariza cu noile tehnici care au revoluţionat domeniul chirurgiei plastice şi reconstructive.
22 de profesori de limba germană din întreaga ţară au încheiat, miercuri, la Timişoara primul curs de pregătire în cadrul proiectului Lions Quest România.
Au vârste cuprinse între 22 şi 75 de ani, cu toţii iau parte la un curs de alfabetizare digitală desfăşurat în aceste zile la Recaş. Răbdarea și perseverența au fost cuvintele cheie atât ale formatorului cât și ale participanților.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.