Asociaţia Română pentru Reciclare – RoRec invită unităţile de învăţământ pre-universitar din judeţul Timiş să se înscrie în a doua ediţie a programului educaţional de protecţie a mediului ”Patrula de reciclare”, în perioada 15 octombrie – 9 noiembrie.
Mii de voluntari se vor mobiliza din nou, la sfârşitul acestei luni, pentru a curăţa judeţul Timiş de gunoaie în cadrul campaniei Let s Do It, România! Cea de-a doua acţiune de ecologizare din acest an este programata în 29 septembrie. După va fi implementat un plan de prevenire şi menţinere a curăţeniei în zonele ecologizate.
Un număr foarte mare de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş au participat în regim de voluntariat la proiectul Let s Do It, România. Până la orele prânzului jandarmii au strâns zeci de saci cu deșeuri, majoritatea fiind peturi.
Zeci de saci cu gunoaie au fost strânși de pe dealul Cetății Devei de către jandarmi, în cadrul unei acțiuni de ecologizare. Campania s-a desfășurat în cadrul "Let s Do It, Romania!" care, la nivelul județului Hunedoara a mobilizat sute de voluntari, politicieni și oameni „în uniformă”.
Adolescenţii internaţi în Centrul de Reeducare Buziaş, alături de elevi ai Liceului Teoretic Buziaş şi volutari ai societăţii civile, au salubrizat zona de la periferia oraşului Buziaş cu ieşire către municipiul Timişoara. 25 de minori internaţi şi 8 angajaţi ai Centrului de Reeducare Buziaş s-au alăturat campaniei “Let s Do It, Romania!” colectând 60 de saci de deşeuri.
Eveniment
Un automotor Regio care circula pe ruta Cruceni–Timișoara a fost implicat luni, în jurul orei 13:30, într-un accident feroviar la trecerea la nivel cu calea ferată din Peciu Nou, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism.
Eveniment
UPDATE. Accident rutier cu mai multe victime, la Săcălaz. Într-una dintre mașini se afla și un copil
Două autoturisme au fost implicate, luni după-masă, într-un accident rutier produs în comuna Săcălaz. Șapte persoane se aflau în mașini, iar două femei au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. UPDATE. Două femei, de 66 și 80 de ani, au ajuns la spital
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Ronaț pot circula, începând de luni, 22 decembrie, prin Pasajul Solventul, care face legătura spre Gara de Nord. Deschis în regim de șantier, cu o bandă pe sens, pasajul rămâne încă în lucru, iar finalizarea completă este estimată pentru primăvară.
4
Ştiri din Timiș
Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a fost prezent duminică la Timișoara, unde a depus o coroană de flori la monumentul „Crucificare” din Piața Victoriei, în memoria eroilor martiri ai Revoluției din 1989, alături de vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Iovescu.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În urmă cu un an, Spitalul Regina Maria Timișoara a deschis camera de gardă dedicată pacienților adulți. De atunci, aceasta funcționează 24/7, inclusiv în zilele de sărbătoare, oferind acces continuu la urgențe medicale.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește modernizarea campusului Liceului Electrotimiș, începând cu reabilitarea clădirii principale. Proiectul vizează creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea condițiilor pentru elevi, investiția estimată pentru corpul C1 fiind de peste 21 de milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune majorări consistente ale taxelor și impozitelor locale pentru 2026, ca urmare a modificărilor legislative naționale. Proiectul va fi dezbătut public marți, 23 decembrie, de la ora 16, într-o procedură accelerată.
7
Ştiri din Timiș
Timișorenii care vor să vorbească mai fluent limba engleză au, din ianuarie, o nouă opțiune gratuită: un club de conversație dedicat adulților, gândit ca un spațiu relaxat de exersare și învățare practică.