Timişoara a găzduit în acest sfârşit de săptămână, la bazinul acoperit din Zona Circumvalaţiunii, „Cupa Euroregiunii DKMT la Înot Masters”, aflată la a doua ediţie.
Amatorii de table s-au întrecut în centrul Timişoarei. Duminică dimineaţa, la cafeneaua Segafredo Zanetti din Piaţa Victoriei, a debutat Cupa de Table, un eveniment dedicat celor mai buni jucători cu pulurile şi zarurile.
În urmă cu 30 de ani, pe data de 1 iunie 1980, Politehnica Timişoara a câştigat ultimul trofeu fotbalistic pentru oraşul de pe Bega. Atunci, echipa condusă de Ion V Ionescu şi Toma Dobândă a învins, în finala susţinută la Bucureşti, formaţia Steaua, cu scorul de 2 – 1.
Cadou de final de sezon pentru suporterii timişoreni. Baschetbaliştii de la Elba Timişoara, alături de antrenorul Dragan Petricevici, vor renunţa pentru câteva ore la mingea de baschet şi coşul la înălţime şi vor juca un meci de fotbal contra fanilor timişoreni care le-au fost alături în acest campionat.
Competiţie în premieră, în automobilismul sportiv. Clubul Sportiv „TimRacing” din Timişoara pune la punct, în aceste zile, toate detaliile organizatorice pentru desfăşurarea evenimentului automobilistic intitulat „Cupa DKMT”.
Sănătate
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a achiziționat 100 de echipamente vestimentare destinate cadrelor medicale care se deplasează frecvent între pavilioanele unității sanitare. Măsura are rolul de a răspunde unor nevoi practice apărute în activitatea medicală curentă, în special în situațiile care presupun consultații interdisciplinare sau intervenții desfășurate în spații diferite ale spitalului.
Ştiri din Timiș
La finalul lunii noiembrie, un incendiu violent a izbucnit în comuna Remetea Mare, iar două case au fost cuprinse rapid de flăcări. Una dintre locuințe a ars în totalitate, iar cealaltă a fost grav deteriorată, devenind nelocuibilă. Pentru familiile afectate, primarul comunei, Cosmin Chira, a organizat o seară caritabilă la Căminul Cultural.
Ştiri din Timiș
Primarul comunei Ghiroda, Ionuț Stănușoiu, a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Producție de energie electrică din sursă regenerabilă solară pentru autoconsum”. Acesta este finanțat prin Fondul pentru Modernizare, program gestionat de Ministerul Energiei.
Ştiri din Timiș
Licitația lansată de Primăria Municipiului Timișoara pentru construirea halei de mentenanță destinată noilor tramvaie a atras interesul a patru asocieri de firme. Investiția are rolul de a completa infrastructura existentă și de a permite întreținerea simultană a mai multor vehicule din flota modernizată a orașului.
Eveniment
Dacă ai de gând să conduci după ce ai băut un pahar de alcool sau ai consumat substanțe interzise, mai bine gândește-te de două ori: polițiștii rutieri din Timiș ies în această săptămână pe șosele cu etilotestul și drugtestul pregătit, pentru a preveni accidentele și a-i sancționa pe cei care pun în pericol traficul.
Lugoj
Aquatim se află într-o etapă decisivă a investițiilor în municipiul Lugoj, odată cu demararea proceselor de elaborare și pregătire a proiectelor care vizează modernizarea completă a infrastructurii de apă și canalizare. Inițiativa reprezintă un pas esențial pentru alinierea serviciilor publice la standardele europene.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Pacienții și personalul medical din Spitalul „Dr. Teodor Andrei" beneficiază de condiții îmbunătățite și de dotări noi. Proiectul finalizat în 2025 vine după alte programe de sponsorizare ale companiei în instituția medicală, în urma cărora, de asemenea, au fost refăcute spații și a fost donat echipament performant.
Utile
Primăria Comunei Ghiroda anunță modificări ale programului cu publicul pe perioada sărbătorilor de iarnă. Ultima zi de lucru cu cetățenii pentru toate compartimentele va fi vineri, 19 decembrie 2025, iar activitatea va fi reluată luni, 12 ianuarie 2026.