Timișoara a fost reprezentată de rezultate importante la Campionatul European de Culturism și Fitness IFBB 2026, desfășurat în perioada 30 aprilie - 2 mai, la Santa Susanna, în apropiere de Barcelona. Patru sportivi din oraș, legitimați la cluburi locale și selecționați în lotul național, au concurat la unele dintre cele mai disputate categorii ale competiției.
Florin Teodorescu a condus, până în ianuarie 2024, sala de forță amenajată în holul Sălii Olimpia. Pentru că amenajarea ar fi blocat avizarea ISU, fostul sportiv a fost evacuat de primărie. Încă de atunci, acesta a scos la vânzare echipamentele și statuile pe care le avea acolo. Între timp, Teodorescu s-a recuperat după o boală serioasă, dar încă speră că va fi „chemat înapoi”, măcar cu biblioteca sportivă impresionantă pe care o deține.
Sportivi din trei ţări, România, Ungaria şi Serbia, au participat sâmbătă şi duminică la tradiţionalele evenimente din domeniul culturismului, organizate de Florin Teodorescu la Lugoj, respectiv Timişoara. Învingătorul galei Memorialul „Vasile Balmuş” a fost un sportiv maghiar, Balint Kaszas.
Cunoscutul culturist timişorean Florin Teodorescu nu renunţă nici în acest an la organizarea galelor dedicate acestui sport. Aflat în prag de evacuare din sala unde îşi desfăşoară activitatea, fără sprijin financiar de la autorităţi, el nu se dă bătut şi de 25 de ani organizează Cupa Libertăţii, Memorialul Vasile Balmuş. În acest an evenimentul are loc duminică, de la ora 17, la Centrul Regional de Afaceri.

Eveniment

VIDEO. Conductă de gaz spartă, la Sânnicolau Mare. Autoritățile au evacuat locuitorii
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri.

Eveniment

Prima sentință din dosarul uciderii lui Mario. Detenție pentru 15 ani și daune morale de un milion de euro
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.

România

România ar putea fi retrogradată la „junk” dacă se prelungește criza politică, suține agenția de rating Fitch
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar. 1

Mapamond

UE îi mai trimite 3,3 miliarde de euro Ucrainei. Banii merg pe drone și rachete
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027. 6

Ştiri din Timiș

Traficul din centrul Timișoarei, afectat și duminică, și săptămâna viitoare de evenimente sportive și culturale
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile. 2

Eveniment

Bărbat prins în flagrant cu substanțe psihoactive porționate pentru vânzare, în Timiș
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Ştiri din Timiș

Camere de supraveghere pe pista de biciclete Timișoara–Serbia. CJ Timiș vrea să țină ATV-urile și mașinile departe de traseu
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă. 1

Lugoj

Avariile la rețeaua de apă dau peste cap lucrările din Lugoj. Ce spune primarul despre deschiderea Podului de Fier
Lucrările de infrastructură din Lugoj se confruntă cu o nouă problemă. Rețeaua veche de apă, puternic degradată, cedează pe măsură ce sunt remediate avariile, iar creșterea presiunii în sistem, odată cu introducerea noii rețele, duce la apariția unor noi probleme.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici