Podul din sticle de plastic al Timişoarei, construit pe Bega în vara acestui an, din peste 100.000 de pet-uri, nu a intrat în Cartea Recordurilor. După săptămâni de aşteptare, răspunsul celor de la Guiness World Records (GWR) a fost unul negativ.
Podul din sticle de plastic al Timişoarei nu a fost inclus încă în Guiness Book, deşi a trecut destul timp în care acest lucru se putea face, mai exact 12 săptămâni. Luni a fost ultima zi în care se putea primi un răspuns.
Podul din sticle de plastic de pe Bega nu va fi inaugurat nici marți. Lucrările la el sunt pe ultima sută de metri, dar condiţiile atmosferice din această seară nu le vor permite iniţiatorilor proiectului să deschidă oficial podul.
În Timişoara, cel mai mare pod de PET-uri din lume este pe punctul de a fi finalizat. Practic, este o chestiune de ore. Până atunci, însă, mai este nevoie de braţe care să ajute la ridicarea acestui pod. Vedeți în galeria articolului care este stadiul proiectului.
Mai trebuie să aşteptăm până să vedem amplasat pe Bega cel mai mare pod de PET-uri din lume, pe care vrea să-l realizeze EcoStuff România, cu ajutorul voluntarilor, la Timişoara. Inedita construcţie ar fi trebuit să fie ridicată în acest weekend în zona Flora, dar vremea ploioasă din ultimele zile le-a dat planurile peste cap, din nou, iniţiatorilor proiectului „cu.podu”. Timişorenii sunt aşteptaţi în continuare cu PET-uri La Căpiţe.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.
Ştiri din Timiș
Primari din județul Arad au venit la Dumbrăvița pentru a vedea cum funcționează centrul de colectare a deșeurilor cu aport voluntar (CAV), realizat prin PNRR. Proiectul, primul de acest tip din vestul țării, a devenit exemplu pentru alte administrații locale interesate de implementarea unui sistem similar.
1
Târgul Imobiliar
Premier Capital Dubai va fi prezent la Târgul Imobiliar Timișoara, unde aduce în prim-plan oportunități concrete de investiție într-una dintre cele mai dinamice piețe imobiliare din lume.
1
Ştiri din Timiș
Comuna Ghiroda de lângă Timișoara găzduiește în perioada 7–8 martie cea de-a XV-a ediție a Târgului Apicol Internațional de Primăvară, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate apiculturii din vestul țării. Organizatorii estimează că, pe durata celor două zile, peste 5.000 de vizitatori vor participa la manifestarea care transformă localitatea într-un adevărat punct de întâlnire pentru apicultori, producători și iubitori ai produselor stupului.