Dragobetele este o sărbătoare românească celebrată pe 24 februarie sau în unele locuri pe sau la 28 februarie, l, 3 şi 25 martie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul românesc al sărbătorii Valentine’s Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Dragobetele se sărbătoreşte în mai multe date, din cauza confuziei create de cele două calendare (iulian şi gregorian).
Trupul unei femei care a murit într-un accident rutier ce a avut loc în iulie 2007, a fost scos din mormânt, în această dimineaţă. Victima, Botu Eugenia, în vârstă de 63 de ani, a fost lovită pe trecerea de pietoni, pe Calea Lipovei. Atentie!!! Imagini socante 
| 
Ştiri din Timiș
Casa de Cultură a Municipiului și Centrul de Proiecte Timișoara pregătesc o nouă ediție a evenimentului „Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration”, care va transforma orașul, în perioada 31 iulie – 3 august, într-un amplu spațiu de celebrare a comunității, culturii și experiențelor urbane.
Ştiri din Timiș
Primul test pentru noul prefect al județului Timiș, avocatul Paul Finta, numit vineri în funcție, ar putea fi chiar situația primarului Dominic Fritz, după decizia definitivă prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat raportul ANI privind conflictul de interese. Finta evită însă, deocamdată, orice concluzie.
Ştiri din Timiș
Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, schimbarea prefectului județului Timiș. Astfel, Cornelia-Elena Micicoi, care și-a anunțat recent demisia, a fost eliberată din funcția de prefect, iar în locul său a fost numit avocatul Paul Finta.
Eveniment
Un incident petrecut pe un șantier din Timișoara s-a încheiat cu reținerea a doi bărbați, surprinși cu o rolă de cablu de cupru care ar fi fost sustrasă. Prejudiciul este estimat la aproximativ 3.000 de lei, iar bunul a fost recuperat.
Capitală Culturală
Cel mai important și ambițios festival dedicat artei perfomative independente, în vestul României, reunește în ediția a XVI-a artiști și trupe din România, Franța, Mexic, Spania și Ungaria. Underground Festival se desfășoara în perioada 19-28 iunie 2026 și transformă într-un spațiu al întrebărilor incomode, al dezbaterii și al libertății de exprimare, demonstrând că arta poate fi o formă de reacție, de rezistență și de implicare în realitatea contemporană. Scena indepentă din Timișoara este reprezentată în selecția actualei ediții de Kooperativa Project, C4Company și Asociația Punct și Virgulă.
România
Românul de 24 de ani, reținut în Rusia în 2024 pentru presupus spionaj în favoarea Ucrainei, a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara profită de vacanța de vară pentru a accelera programul anual de reparații în școli. Lucrările au început deja în șase unități de învățământ și vizează săli de clasă, grupuri sanitare, instalații, acoperișuri și fațade, urmând să fie extinse și în alte școli și grădinițe din oraș.
Ştiri din Timiș
Lumea artei și a muzicii românești este în doliu după dispariția lui Valeriu Sepi, artist plastic, scenograf și percuționist, unul dintre cei mai importanți colaboratori ai legendarei formații Phoenix. Avea 80 de ani și lasă în urmă o operă impresionantă, construită de-a lungul a peste cinci decenii de creație.
3