Timişoara se pregăteşte pentru un eveniment major în mişcarea olimpică. În 29 mai, municipiul de pe Bega va găzdui Crosul Olimpic DKMT, întrecere ce se desfăşoară o singură dată pe an. Special guest la acest eveniment va fi Gabriela Szabo, una dintre cele titrate sportive din istoria atletismului românesc.
Timişorenii dornici să facă mişcare sunt aşteptaţi sâmbătă la un cros nocturn. Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei Timişoarei – 3 August. Startul se va da la ora 23.00, din faţa primăriei, iar participanţii vor alerga pe o distanţă de peste 4 kilometri. Atenţie, doritorii trebuie să completeze un formular de înscriere.
Automobiliştii timişeni au schimbat gumele pentru a intra şi a face spectacol pe macadamul de la Diniaş, în cadrul etapei cu numărul patru din cadrul Campionatului de Rally Cross Timiş. O etapă câştigată de Alexandru Krepelka, cel care a stabilit cel mai bun timp.
La sfârşitul acestei săptămâni urmează un nou eveniment în lumea sporturilor cu motor. Duminică, 11 septembrie, pe circuitul de la Diniaş se desfăşoară etapa a treia din cadrul Campionatului de Rally Cross Timiş. Cursele nocturne de la Aeroportul Timişoara se amână.
Filarmonica Banatul Timișoara propune două zile de blues și jazz, un eveniment ce marchează 35 de ani de istorie a Galei Kamo. Programul ediției cuprinde un concert de jazz simfonic susținut de Elena Mîndru împreună cu Orchestra Filarmonicii, o întâlnire dedicată istoriei festivalului, un concert Bega Blues Band & Guests și prezența la Timișoara a Budapest Orchestra Project.
Un șofer de TIR în vârstă de 62 de ani și-a pierdut viața miercuri seară, după un eveniment rutier produs pe DN 6, între localitățile Topolovățu Mare și Șuștra.
1
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.
Parlamentul Franței a adoptat o lege care interzice copiilor cu vârsta sub 15 ani să își creeze sau să dețină conturi pe rețelele sociale, precum TikTok, Instagram sau Snapchat. Dacă legea va trece și de controlul constituțional, Franța va deveni primul stat din Uniunea Europeană care introduce o astfel de interdicție, relatează The Guardian.
4
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că administrația județeană așteaptă de aproape o lună un răspuns din partea Primăriei Timișoara privind terenul pe care dorește să construiască o parcare în apropierea Spitalului Județean și a viitorului stadion. În schimb, primăria afirmă că răspunsul oficial este redactat și urmează să fie transmis.
2