În cadrul congresului se va alege noua conducere a partidului. Antonescu a anunţat că va candida din nou pentru funcţia de preşedinte al PNL.
PNL va vota împotriva proiectului de buget pe 2010 în plenul Parlamentului, a anunţat preşedintele liberal Crin Antonescu, în condiţiile în care amendamente PNL au fost acceptate, arătând că acest proiect nu este un instrument politic de luptă anticriză, ci o "colecţie de puşculiţe de partid".
Liderul PSD Mircea Geoană a declarat luni seara că i-a cerut lui Klaus Johannis să îl sprijine în turul doi al alegerilor prezidenţiale, fiind un lider "influent, care aduce multe voturi" şi că i-a spus totodată că nu îi poate garanta că după alegerile prezidenţiale îl va pune prim-ministru.
„Am ales să îmi încep mandatul de
preşedinte al PNL, simbolic, de la
Timişoara”, a declarat, vineri, noul lider al
liberalilor, Crin Antonescu, aflat în vizită
în oraşul de pe Bega. Cu un alt tip de discurs
decât ne-au obişnuit liderii „de la
centru”, Antonescu a încercat să
atingă coardele sensibile ale
timişenilor. 
Utile
Joi, 5 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
1
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.