Preşedintele PSD, Victor Ponta, s-a arătat dispus să se aşeze la masa negocierii cu acei lideri liberali care mai doresc refacerea USL, mai ales în lumina victoriei categorice pe care social-democraţii au obţinut-o la alegerile europarlamentare. Premierul însă a pus şi o condiţie liberalilor: cei care au jucat la poker soarta Uniunii trebuie să plătească, o referire voalată la liderul PNL, Crin Antonescu. Aflând de declaraţiile lui Ponta, preşedintele PNL a afirmat că liberalii nu vor lua mită şi nu vor accepta ca PNL să fie ademenit înapoi la guvernare alături de PSD.
Principalii lideri politici din România s-au prezentat, duminică, la vot pentru alegerile europarlamentare. Astfel, premierul Victor Ponta a votat la Școala nr. 17 din Capitală, președintele PNL, Crin Antonescu, și-a exprimat votul la școala Barbu Delavrancea din Capitală, în timp ce președintele PDL, Vasile Blaga, a votat la colegiul I.L. Caragiale din București, iar vicepremierul Liviu Dragnea a votat la Liceul Xenopol din Capitală.
Crin Antonescu, preşedintele PNL la nivel naţional, s-a aflat marți la Timişoara, unde a vorbit despre ceea ce se întâmplă în cadrul campaniei pentru alegerile europarlamentare, dar şi parţiale, în unele locuri, ce vor avea loc în 25 mai.
Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că „sunt toate şansele din lume să fie refăcută USL”, asta deși liderul PNL, Crin Antonescu, a spus că este „o chestiune de raţionalitate politică" din partea celor „care nu sunt azi cu PSD" să facă tot ce se poate ca social-democrații să nu pună mâna și pe Președinția României.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că dorește să devină președintele României, dar nu vrea să fie unul momâie, care să asiste cum alți „domni îşi taie bucăţi din România”. Antonescu s-a aflat la lansarea regională a candidaţilor PNL la alegerile europarlamentare, de la Cluj-Napoca.
Ştiri din Timiș
Alianța Dreapta Unită – USR, PMP și Forța Dreptei – a organizat joi, 9 mai, la Timișoara, un miting de „Ziua Europei”. Au fost prezenți, printre alții, și Ludovic Orban, Cătălin Drulă și Eugen Tomac. Coincidență sau nu, evenimentul a picat cu câteva ore înainte de startul oficial al campaniei electorale pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie.
1
Capitală Culturală
Spectatorii care vor lua parte la festivalul Bacău Fest Monodrame vor avea ocazia să vadă o reprezentație a Teatrului Național din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Joi, 9 mai, Biroul Electoral de Circumscripție (BEC) Timișoara a tras la sorți ordinea de pe buletinele de vot pentru alegerile locale de peste o lună. Astfel, la Timișoara, primii pe liste vor fi cei din PSD-PNL, deci și Nicolae Robu, pe buletinul pentru primărie.
3
Ştiri din Timiș
Câteva sute de liceeni din clasele a 11-a și a 12-a s-au întrecut în cunoștințe și imaginație, la probele Olimpiadelor Comunicării, concurs național, derulat de Facultatea de Științe ale Comunicării, care aparține de Politehnică. Concursul s-a desfășurat online însă tinerii participanți au venit în Timișoara, pentru premiere.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara prezintă un prim update cu lucrările la Arena „Eroii Timișoarei” din Calea Buziașului. La două luni de la „prima lopată”, una simbolică, dată pe șantier s-a ajuns în faza de turnare a fundației. Noul stadion trebuie finalizat în puțin peste doi ani din acest moment.
Ştiri din Timiș
Social-democrații din Timiș îi acuză pe cei din Alianța Dreapta Unită – pe Alin Nica și Dominic Fritz în mod special – că susțin un condamnat penal la alegerile locale. Este vorba despre candidatul pentru Primăria Satchinez, Ioan Dan. În 2016, pe când era primar al comunei, acesta fusese reținut pentru că luase mită din partea unui om de afaceri.
2
Ştiri din Timiș
Luând în considerare întreruperea nejustificată a activității de către o parte a angajaților Secției de Salubrizare 1 a societății RETIM Ecologic Service S.A., care în ultima săptămână fie nu a prestat activitate, fie nu a respectat programul de colectare a deșeurilor.
Eveniment
Controalele făcute în aprilie de către comisarii Gărzii Forestiere Timișoara în județele Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara au scos la iveală mai multe nereguli.