Pentru ca Crin Antonescu s-a autosuspendat din PNL pentru a merge la Palatul Cotroceni, sefia liberalilor a fost preluata, in mod interimar, de Daniel Chitoiu. Vicepresedinte PNL si deputat de Giurgiu, Daniel Chitoiu e si ministru al Economiei in Guvernul Ponta.
Somnul prelungit al lui Crin Antonescu, folclor sau realitate? Cat doarme liberalul? Fiecare om "doarme cat vrea, e treaba lui", zice Crin Antonescu, insa a tinut sa-i precizeze, pentru cei preocupati de acest aspect, ca doarme foarte putin.
Decizie istorica sub cupola Parlamentului: Traian Basescu a fost suspendat, a doua oara de cand e la Palatul Cotroceni, cu 258 de voturi fata de 216 necesare, deschizand calea unui referendum in privinta demiterii presedintelui. Vineri a fost o zi incarcata - Traian Basescu s-a aparat si a contratacat in fata acuzatiilor USL, dupa ce Curtea Constitutionala a dat un aviz consultativ in privinta suspendarii presedintelui. Crin Antonescu va fi presedinte interimar!
"Daca nu veti fi demis la referendum, eu ma retrag definitiv din viata politica" - a spus de la tribuna Parlamentului Crin Antonescu, luand cuvantul la sedinta plenului reunit al celor doua Camere in care se dezbate cererea USL de suspendare a presedintelui Traian Basescu.
Vineri e o zi - cheie in demersul de suspendare a presedintelui: are loc sedinta Curtii Constitutionale pentru a emite un aviz in aceasta privinta, iar la ora 17 e programat votul in plen. Traian Basescu va fi prezent, la fel ca si joi, la dezbateri.
Horoscop
Zodia Capricorn începe în data de 21 decembrie, odată cu intrarea Soarelui în constelația Capricornului, simbol al maturității, responsabilității și construcției durabile. Capricornul este un semn cardinal, de pământ, guvernat de Saturn, planeta disciplinei, timpului, karmei și lecțiilor de viață. Cuvântul-cheie este „a construi”. Culorile care i se potrivesc sunt gri, negru, maro, verde închis, bleumarin.
Azi în Timișoara
Duminică, 21 decembrie, puteți merge la diverse târguri, la film sau la teatru.
Ştiri sportive
SCM USV Timișoara a câștigat Cupa României la rugby, după ce s-a impus în finală în fața celor de la CSM Știința Baia Mare, scor 18–11. Timișorenii au controlat jocul încă din prima repriză, au marcat două eseuri și și-au trecut în palmares un nou trofeu.
Eveniment
Polițiștii din Lugoj au prins un bărbat care ar fi furat unelte și accesorii agricole din două case din Boldur, prejudiciul fiind de aproximativ 30.000 de lei.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, în jurul orei 13:30, pe splaiul Tudor Vladimirescu, în zona fostei Fabrici de Țigări din Timișoara. Două autoturisme s-au ciocnit, iar în urma impactului o femeie de 44 de ani a fost rănită. Polițiștii au deschis dosar penal.
6
Eveniment
Un grav accident de muncă a avut loc sâmbătă, 20 decembrie, în localitatea Jebel, unde doi muncitori au căzut de pe o schelă în timpul unor lucrări de reparații. Incidentul s-a soldat cu moartea unui bărbat și rănirea gravă a altuia. UPDATE. Cei doi muncitori lucrau la negru
1
Eveniment
Sâmbătă a avut loc un accident rutier în Săcălaz.