Creditul de aproape 214 milioane de lei pe care vrea să-l ia Primăria Timișoara intră în dezbatere publică, săptămâna viitoare. Sunteți așteptați să vă spuneți părerea chiar dacă sunteți de acord ca municipalitatea să se împrumute de aproape 46 de milioane de euro. Mai puțin de jumătate din bani vor fi folosiți pentru realizarea Pasajului Solventul.
Primarul Nicolae Robu merge mai departe cu planurile de a contracta un credit. S-a decis că e nevoie de suma de aproape 214 milioane de lei, din care mai puțin de jumătate vor fi folosiți pentru investiții. Restul se vor duce pe refinanțarea unor împrumuturi. Ultimul cuvânt îl au consilierii locali.
Primăria Timișoara a primit aprobare pentru creditul de peste 100 de milioane de lei pe care vrea să-l ia pentru Colterm, prin Trezorerie. Banii sunt pentru primărie, de fapt, care se asigură că are fonduri să-și plătească subvenția către societatea de termoficare, astfel că aceasta din urmă va putea achita la timp gazul și cărbunele folosit pentru furnizarea agentului termic în Timișoara.
După ce a anunțat că nu sunt riscuri ca primăria să intre în colaps, Nicolae Robu face primii pași pentru a lua un credit de maximum 100 de milioane de lei. Totul, pentru a susține proiectele municipalității, dar și pentru a nu lăsa în gaură societățile din subordine. Încasările din cotele defalcate nu ajung pentru plata tuturor obligațiilor, ceea ce a dus la multe probleme, la toate societățile primăriei. Administrația Robu plătește până în 30.000 de euro un consultant financiar care să se ocupe de contractarea unui credit.
Eveniment
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
2
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
4