Continuă investițiile în acest an la Maternitatea Bega din Timișoara, până când noua clădire care va adăposti Clinica Bega și care va fi ridicată lângă Casa Austria va deveni realitate. După ce s-a lucrat în saloane, în acest an este în plan și amenajarea curții din spatele clădirii de pe strada Victor Babeș.
Doctorul Mihai Ionac nu a promovat concursul pentru șefia Clinicii de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean Timișoara, funcție pe care o ocupa până la momentul examenului. Acesta contestă rezultatul și desfășurarea concursului, declarând că există nereguli în desfășurarea probelor, în timp ce managerul Spitalului Județean Timișoara, doctorul Marius Craina, spune că examenul s-a desfășurat legal.
La Spitalul Județean Timișoara ajung tot mai multe cazuri grave din partea de Vest a țării, conform managerului, doctorul Marius Craina. Prin urmare, managementul spitalului a luat decizia de a extinde secția de Terapie Intensivă a celei mai mari unități sanitare din Vestul țării cu încă opt paturi, pe lângă cele 27 deja existente.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
3
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.