Sâmbătă seara, Centrul Regional de Afaceri a fost gazda unui eveniment care a atras un număr mare de tineri, lansarea WhiteVision prilejuindu-le celor care au ales să-şi petreacă noaptea aici un spectacol reuşit.
Muzicienii timişoreni Daniel-Silvian Petre şi Emil Kindlein au lansat un nou album sub numele “Acoustica: Monsters of folk”, evenimentul – colorat evident cu un mini - recital - desfăşurându-se în cadrul manifestărilor din Salonul de Carte Bookfest de la Timişoara.
Fără să dea pe dinafară de lume, Salonul de Carte s-a mai populat în cea de-a doua sa zi la Timişoara. Sâmbătă este ultima zi când timişorenii pot alege, la CRAFT, dintre cele peste 15000 de titluri oferite de editurile şi librăriile participante.
Peste 400 de copii de la grădiniţe şi şcoli din judeţul Timiş vor trece, până la sfârşitul săptămânii, pe la CRAFT, unde vor picta, vor desena, vor concepe şi apoi vor vinde lucrări proprii, iar cu banii câştigaţi vor oferi pachete copiilor internaţi în Spitalul Louis Ţurcanu Timişoara.
Centrul Regional de Afaceri va găzdui, săptămâna viitoare, joi, la orele serii, o nouă ediţie a celei mai prestigioase competiţii a mediului de afaceri din judeţul Timiş: Topul Firmelor. Evenimentul şi concursul sunt organizate, pentru a 18-a oară, de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara. Din nou, clasamentul firmelor cu rezultate pozitive a fost puternic afectat de criza economică, numărul celor care au îndeplinit criteriile pentru a fi clasificate scăzând aproape la jumătate faţă de anul trecut.

Ştiri din Timiș

Siegfried Mureșan, premier „aproape desemnat”. Nicușor Dan l-a ales, dar încă așteaptă confirmarea lui
Nicușor Dan îl indică pe Siegfried Mureșan drept prima sa opțiune pentru funcția de premier, după consultările de joi de la Cotroceni. Europarlamentarul a cerut însă timp de gândire, astfel că decretul de desemnare nu a fost încă publicat. UPDATE. Mureșan a avut nevoie de doar 5 minute de gândire

Eveniment

Patru abateri nu l-au oprit: prins din nou la volan fără permis și băut, la Ianova
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.

România

Te sună banca? Nu răspunde înainte să verifici asta!
Escrocii își schimbă metodele, iar telefonul a devenit una dintre principalele arme folosite pentru a-i păcăli pe români. În prima jumătate a anului 2026, 42% dintre incidentele de fraudă raportate către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au fost de tip „vishing” – înșelătorii realizate prin apeluri telefonice.

Ştiri din Timiș

Tipuri de materiale din care poate fi realizat un ham pentru motocoasă. Care este cel mai potrivit?
ADVERTORIAL. Lucrul cu motocoasa presupune mai mult decât alegerea unui utilaj suficient de puternic pentru vegetația pe care vrei să o tai. Greutatea echipamentului, modul în care aceasta este distribuită pe corp și libertatea de mișcare pot influența considerabil confortul în timpul utilizării, mai ales atunci când lucrezi pe suprafețe mari sau pentru perioade îndelungate. Un ham pentru motocoasă nu este doar un accesoriu care susține utilajul, ci o componentă importantă pentru echilibru, stabilitate și reducerea presiunii exercitate asupra brațelor și spatelui.

Eveniment

Tânăr de 23 de ani cercetat pentru pornografie infantilă la Timișoara
Un bărbat de 23 de ani este cercetat de DIICOT și de polițiștii BCCO Timișoara pentru pornografie infantilă. 1

Ştiri din Timiș

Licitație pentru o parte a „centurii alternative a Timișoarei”. Peste 25 de milioane de euro pentru drumul Moșnița Veche – Giroc
CJ Timiș a lansat licitația pentru modernizarea DJ 595D, drumul de peste 12 kilometri dintre Moșnița Veche, Urseni și Giroc. Investiția de până la 144 de milioane de lei include 10 sensuri giratorii, piste de biciclete, trotuare și un nou punct de legătură cu Centura de Sud.

Ştiri din Timiș

Elevii din Timiș se pot înscrie gratuit la pregătirea pentru olimpiade
Elevii pasionați de matematică, informatică, fizică și chimie se pot înscrie la cea de-a 14-a ediție a programului „Hai la Olimpiadă!”, derulat de Fundația Nouă ne pasă. Cursurile de pregătire pentru performanță sunt gratuite, iar înscrierile sunt deschise până în 7 octombrie 2026, inclusiv pentru elevii din județul Timiș.

Ştiri din Timiș

FOTO. Alei naturale și mobilier nou. Este gata locul de joacă de pe strada Mureș, modernizat în această vară
Locul de joacă de pe strada Mureș din Timișoara a fost modernizat și redeschis. Primăria a reamenajat spațiul cu echipamente noi pentru copii, o masă de tenis de masă, alei și gazon, iar în această toamnă vor fi plantați arbori și arbuști.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici