Cu turtă dulce, cozonaci, vin fiert şi alte bunătăţi îi vor îmbia comercianţii pe timişoreni în centrul oraşului începând de miercuri. Târgul de Crăciun de la Timişoara îşi va deschide porţile de Ziua Naţională a României, când în Piaţa Victoriei vor avea loc concerte şi va fi pornit iluminatul de sărbători.
Timişorenii amatori de vacanţe de iarnă au acum la dispoziţie un nou program de reduceri. Este vorba de iniţiativa derulată de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism intitulat „Înscrieri timpurii de iarnă”.
Dacă iniţial Primăria Timişoara a anunţat că Târgul de Crăciun se va desfăşura anul acesta în Piaţa Libertăţii şi pe strada Alba Iulia, oficialii municipalităţii s-au răzgândit. Căsuţele comercianţilor care ne vor îmbia cu produse specifice sărbătorilor de iarnă vor fi amplasate tot în Piaţa Victoriei.
PETRILENI - Proaspătul Ministru al Dezvoltării, Vasile Blaga, a sărbătorit Crăciunul la Petrileni. Timpul petrecut în satul natal a fost scurt, dar trăit intens. Vasile Blaga nu s-a dezminţit nici de această dată. Sunt zile din an pe care ministrul bihorean, le petrece orice ar fi împreună cu părinţii şi rudele, în casa părintească din Petrileni.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
9
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
5
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
17
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
5