Guvernul va cheltui cu 50 de procente mai mult față de 2009 pentru alegerile europarlamentare din acest an, adică 148,7 milioane de lei. Alocarea de fonduri a fost aprobată de Executiv miercuri.
Colaborarea transfrontalieră în domeniul medical dintre Timişoara şi Szeged aduce, din nou, beneficii pacienţilor. Mai concret, intervenţiile de pe secţia chirurgie toracică a Spitalului Municipal Timişoara sunt minim invazive datorită unui aparat achiziţionat în cadrul acestei colaborări universitare cu ţara vecină.
Ucraina intentioneaza sa creasca pretul la gazele ruse destinate consumatorilor europeni care ii tranziteaza teritoriul, apreciind ca tariful corect pentru aceste gaze ar trebui sa fie cel putin dublu fata de cel actual.
Lucrarea de canalizare este una amplă şi după cum au constat toţi dudeştenii una foarte murdară. Fiind cel mai mare proiect derulat în comună până acum, chestiunile neprevăzute au apărut în ultimul moment. Două firme au câştigat licitaţia de execuţie.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.