Au fost din nou controale, joi, în zonele aglomerate, piețe, târguri, terase și în mijloacele de transport în comun din județul Timiș. Oamenii legii au verificat dacă în aceste zone sunt respectate normele de prevenire a răspândirii noului tip de coronavirus. Au aplicat zeci de amenzi pentru cei care nu au respectat normele în vigoare.
Reprezentanții Direcției se Sănătate Publică (DSP) Timiș fac apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și maturitate, pentru a se limita răspândirea Covid-19. În ultimele zile, chiar și în Timiș, cazurile de SARS-Cov2 s-au înmulțit, iar la nivel național au explodat (au apărut 614 cazuri noi de miercuri până joi).

Ştiri din Timiș

Rectorul UVT: „România nu mai poate beneficia de luxul amânărilor”. Analiza BNR indică presiuni tot mai mari asupra bugetului
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea, afirmă că cel mai recent raport al Băncii Naționale a României privind sustenabilitatea financiară arată că economia românească a ajuns într-un punct în care reducerea deficitelor și reformele fiscale nu mai pot fi amânate.

Ştiri din Timiș

Doliu la Timișoara. A murit primul primar ales după Revoluția din 1989
Viorel Oancea, unul dintre simbolurile Revoluției din Decembrie 1989 și primul primar ales democratic al Timișoarei după căderea regimului comunist, a murit. Anunțul a fost făcut luni de fostul ambasador Vasile Popovici. UPDATE. Mesajul Primăriei Timișoara 1

Mapamond

A murit Sam Neill, starul din „Jurassic Park”. Actorul avea 78 de ani
Actorul neozeelandez Sam Neill, cunoscut la nivel mondial pentru rolul doctorului Alan Grant din seria „Jurassic Park”, a murit la vârsta de 78 de ani, a anunțat familia sa, citată de BBC.

Ştiri din Timiș

InfoTrafic în timp real. Remorci cu panouri LED pe autostrăzile și drumurile naționale din vestul țării
Șoferii care circulă pe autostrăzile și drumurile naționale administrate de DRDP Timișoara vor primi informații în timp real despre accidente, lucrări și restricții. Instituția a fost dotată cu 11 remorci cu panouri LED de mari dimensiuni.

Ştiri din Timiș

FOTO. Înainte de „all inclusive”, exista Buziaș, perla balneară a Banatului. Atrăgea turiști din Viena, Budapesta și din întregul Imperiu
Cu mult înainte ca vacanțele „all inclusive” să devină un fenomen, Banatul avea propria destinație de vară. Buziaș era, în urmă cu mai bine de un secol, una dintre cele mai elegante stațiuni balneare din această parte a Europei, atrăgând turiști din Banat, Budapesta, Viena și din alte orașe ale Imperiului Austro-Ungar.

Eveniment

Mașină de 22.000 de euro, căutată de autoritățile din Spania, descoperită la frontiera Moravița
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița au depistat un autoturism în valoare de aproximativ 22.000 de euro, căutat de autoritățile din Spania în cadrul unei proceduri penale.

Mapamond

Peste 10.000 de decese suplimentare în Europa în timpul valului de caniculă de la sfârșitul lunii iunie. Vârstnicii, cei mai afectați
Valul de caniculă care a afectat vestul Europei la sfârșitul lunii iunie a fost asociat cu peste 10.000 de decese suplimentare, potrivit datelor publicate de rețeaua europeană EuroMOMO, care monitorizează mortalitatea și este susținută de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), potrivit Reuters și citat de Agerpres.

Eveniment

Peste 180 de intervenții ale salvatorilor timișeni în doar două zile. Incendiu de amploare la Sânmihaiu Român
În ultimele 48 de ore, salvatorii timișeni au intervenit în 188 de situații de urgență, dintre care 156 au fost misiuni SMURD. Pompierii au gestionat și 11 incendii, cel mai grav afectând 17 hectare de grâu la Sânmihaiu Român.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici